Ministrul de Interne: Faptul că documentul 10 august nu a fost desecretizat a fost un impediment major într-o cercetare penală

Ministrul de Interne: Faptul că documentul 10 august nu a fost desecretizat a fost un impediment major într-o cercetare penală

Faptul că raportul privind evenimentele din 10 august nu a fost desecretizat până acum a fost un impediment major într-o cercetare penală, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

"Dacă domnul Fifor ar fi desecretizat acest raport, el ar fi fost trimis până acum la DIICOT şi DIICOT-ul l-ar fi folosit la ancheta penală. Aceasta probabil se şi finaliza şi era acum public. Faptul că acest document nu a fost desecretizat a fost un impediment major într-o cercetare penală, unde şi cel care acuză şi cel care se apără are dreptul de a deţine toate informaţiile declasificate, pentru că cele clasificate nu pot fi folosite în rechizitoriu şi în procesul penal", a afirmat Marcel Vela, la Digi 24.

El a precizat că cei care acum sunt cunoscuţi că au împiedicat desecretizarea acestui raport - "persoane cu grade, cu funcţii, politice sau militare" - vor avea viitorul în minister sub semnul întrebării.

"Dacă ne referim la fostul secretar de stat, el este la dispoziţia ministrului şi printre deciziile mele de permutări de cadre în acest minister este retrimiterea acestui domn, subsecretar de stat, care a venit aici pe pile şi relaţii de la un şef de birou de secţie de poliţie din Bucureşti, la un post foarte înalt, de subsecretar de stat, responsabil cu ordinea publică, în cel mai scurt timp, am şi eu acum motivul oficial, prin desecretizarea acestui raport, să îl trimit de unde a venit, adică şef de birou de secţie de poliţie. Iar dacă DIICOT - va decide şi instanţa o culpă penală -, evident că nu mai are ce căuta în poliţie. (...) Exact, la Mihai Valeriu mă refer", a precizat Marcel Vela. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!