Ministrul Dan: Intervenţia în forţă a Jandarmeriei este decisă de prefect
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, într-un interviu acordat România TV, că intervenţia în forţă a Jandarmeriei este decisă de prefect.
"Să nu-şi imagineze cineva că ministrul este cel care se implică şi dă comenzi Jandarmeriei. Ministrul nu e jandarm, nu e poliţist, nu e pompier, să nu creadă cineva că, duminică de duminică, eu mă duc la minister şi din umbră dau comenzi Jandarmeriei să acţioneze într-un fel sau în altul. Sub nicio formă. Misiunile operative sunt conduse de comandantul acţiunii, intervenţia în forţă nu e decisă de comandantul Jandarmeriei, este decisă de prefect, aşa spune legea noastră şi trebuie să o citim cu toţii în aceeaşi notă. (...) Prefectul e cel care dă dispoziţie pentru o intervenţie în forţă a Jandarmeriei. Atunci când viaţa jandarmilor e pusă în pericol, există şi posibilitatea, dar e o situaţie excepţională, reglementată în lege, prin care comandantul acţiunii, nu comandantul Jandarmeriei, adică cel care e la faţa locului şi cel care coordonează întreaga misiune, ia decizia unei acţiuni de repliere, în aşa fel încât forţele Jandarmeriei să fie protejate, să fie scoase din zona de pericol", a spus Dan.
Ministrul a menţionat că noul Cod penal conţine nişte sancţiuni mai drastice pentru ultraj, ultraj judiciar şi omor.
Carmen Dan a spus că a văzut în alte state europene democratice intervenţii în forţă ale Jandarmeriei.
"Nu s-a întâmplat nicăieri în România o asemenea intervenţie. Dacă stau să mă gândesc bine, de un an şi jumătate o sigură dată Jandarmeria a avut o intervenţie mai violentă pentru a restabili ordinea publică, februarie 2017 şi nici atunci nu a fost o intervenţie în forţă, ci doar o acţiune prin care am extras din acea mulţime acele persoane care incitau la dezordine publică", a afimat ministrul.
Ea a susţinut că a văzut "multă manipulare" în ceea ce priveşte reflectarea intervenţiilor Jandarmeriei.
"Nu am văzut imagini foarte multe cu jandarmi care sunt agresaţi, am văzut în schimb multă manipulare. S-a discutat despre intervenţia în forţă a Jandarmeriei pe 20 iunie, atunci a fost atât de evidentă acea manipulare, pentru că jandarmii nu au făcut altceva decât să se asigure că acea manifestare nu degenerează (...). A fost o singură situaţie în care un jandarm a folosit un spray, nu l-a îndreptat către mulţime, a fost îndreptat către pământ, dar eu cred că tot acel demers şi acea manipulare au avut ca scop estomparea unui alt eveniment, şi anume, agresarea deputatului Bacalbaşa. (...) Cei care au dorinţa de a manipula, cei care au dorinţa de a intoxica au evocat cu insistenţă faptul că Jandarmeria a intervenit în forţă", a subliniat ministrul Dan.
Potrivit ministrului, sunt folosiţi cai în misiunile de menţinere a ordinii publice şi de către Jandarmeriile din Franţa, Germania, Spania, Olanda, Marea Britanie.
"Aceşti cai niciodată nu o să lovească oameni, niciodată nu o să reacţioneze la zgomote puternice, intermitente, niciodată nu o să se sperie de maşini sau de oameni care se manifestă într-un fel, să zic, violent, agresiv. (...) Ei însoţesc coloanele de manifestanţi aflate în deplasare tocmai pentru a ne asigura că acea deplasare se desfăşoară într-o anumită ordine, respectând anumite reguli, în aşa fel încât noi să avem posibilitatea să creăm acele culoare care sunt absolut necesare pentru intervenţia, de exemplu, a salvărilor sau pentru deplasarea celorlalţi participanţi la trafic", a adăugat Dan. AGERPRES / (AS - autor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)