Ministrul Curaj: Numai universitățile vor retrage titlurile de doctor

Ministrul Curaj: Numai universitățile vor retrage titlurile de doctor

Universitățile vor fi singurele instituții abilitate să retragă titlurile de doctor, a anunțat, marți, ministrul Educației, Adrian Curaj, după ce Guvernul a decis modificarea Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare. El a explicat că universitățile vor putea retrage titlul de doctor sau vor putea anula diploma, indiferent de momentul și modalitatea în care acestea au fost atribuite.

"Am făcut prima mișcare în sensul stabilirii cadrului legislativ și normativ privind doctoratul în România. O ordonanță pentru Legea 206/2004 privind etica în cercetare, dezvoltare și inovare. Am modificat două articole. Acela care de fapt stabilea că sunt două categorii de deținători de titlu de doctorat — am anulat acest articol. În al doilea articol, articolul 14, acolo unde sunt reglementate sancțiunile, am scos două reglementări — una legată de retragerea titlului de doctor și cealaltă legată de retragerea conducerii de doctorat. E foarte clar lămurit: nu sunt în atribuția Consiliului Național de Etică, vor fi cu siguranță în atribuția universităților și a CNATDCU", a declarat Curaj, la Palatul Victoria, la finalul ședinței de guvern.

El a precizat că pe tema doctoratelor vor mai urma modificări, urmând ca, după începerea activității parlamentare, Guvernul să dea o ordonanță de urgență referitor la acest subiect.

"Vom avea ordonanță de urgență pentru Legea educației și apoi vom veni cu hotărâri de guvern și ordine de ministru care depind de această ordonanță de urgență (...) pentru a avea un cadru total funcțional. (...) În prima ședință de guvern după începerea activității parlamentare sau în cea de-a doua, în cel mai rău caz, vom avea ordonanța de urgență. Noi lucrăm la ea, o avem pregătită", a precizat ministrul.

În ceea ce privește atribuțiile care rămân în sarcina Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), Curaj a spus că despre această structură trebuie discutat "la pachet" cu altele, precum Consiliul Național de Etică, Consiliul Național de Etică și Management Universitar, consiliile de cercetare, dezvoltare, inovare.

"Primul mecanism pe care îl voi pune în practică este acela ca o persoană să nu poată să facă parte decât dintr-un consiliu. (...) Eu nu dizolv sau desființez o instituție, ci creez mecanismele ca acestea să se construiască așa cum trebuie ca să-și îndeplinească rolul și nu trebuie să uităm că rolul acestora se schimbă", explicat Adrian Curaj.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri