Ministrul Ciucă a discutat cu secretarul american al apărării principalele subiecte de cooperare cu SUA

Ministrul Ciucă a discutat cu secretarul american al apărării principalele subiecte de cooperare cu SUA

Ministrul apărării, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut miercuri o întâlnire cu secretarul american al apărării, Mark T. Esper, în marja Reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale NATO de la Bruxelles, cei doi oficiali discutând principalele subiecte de cooperare cu SUA, atât din perspectivă bilaterală, cât şi în context aliat, informează MApN.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), discuţiile purtate au evidenţiat ritmul dinamic al Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, precum şi perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării, ca elemente esenţiale pentru asigurarea securităţii ţării noastre şi a stabilităţii în regiune.

Principalele direcţii de acţiune vizate sunt asigurarea unei prezenţe sporite a forţelor militare americane pe teritoriul naţional şi în regiunea Mării Negre, dezvoltarea cooperării tehnico-militare, intensificarea programului de exerciţii desfăşurate pe teritoriul României, în cadru aliat şi bilateral cu forţele SUA, cu obiectivul general de consolidare a prezenţei şi vizibilităţii NATO pe segmentul sudic al flancului estic, menţionează MApN.

"De asemenea, întrevederea a prilejuit o bună oportunitate de evidenţiere de către partea americană a contribuţiei României la eforturile de partajare echitabilă a responsabilităţilor, pe toate dimensiunile sale: resurse alocate, capabilităţi dezvoltate şi participare la operaţiuni, misiuni şi activităţi aliate", se mai arată în comunicat. AGERPRES 


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!