Ministrul britanic al justiției, Dominic Raab, a demisionat. Scandalul în care este implicat și cine i-a luat locul
Dominic Raab a demisionat, vineri, din funcția de ministru al justiţiei. În aceeași zi, un parlamentat britanic a fost desemnat să îi ia locul, potrivit unui anunț al guvernului de la Londra, transmis de Reuters.
Dominic Raab a demisionat din funcție FOTO EPA-EFE
Motivul demisiei lui Dominic Raab
Raab, care era şi vicepremier în guvernul condus de Rishi Sunak se află în mijlocul unei anchete independente, privind acuzaţii de hărţuire morală (bullying) la locul de muncă. Pe numele lui Dominic Raab au fost formulate opt plângeri referitoare la comportamentul său din perioada când era ministru al afacerilor externe şi ministru pentru Brexit.
În luna noiembrie, cotidianul The Guardian a relatat că desemnarea lui Dominic Raab la conducerea Ministerului Justiţiei a provocat nelinişte pentru numeroşi funcţionari, unii dintre ei având în vedere să demisioneze. Conform publicaţiei britanice, personalul ministerului a descris o „cultură a fricii” în interiorul instituţiei conduse de un „tiran nepoliticos şi agresiv”.
Demisia lui Raab este cea de-a treia a unui ministru britanic din motive de conduită personală de când Sunak a devenit premier în octombrie. La preluarea mandatului, Rishi Sunak promisese că va da dovadă de „integritate, profesionalism şi responsabilitate”, după seria de scandaluri din timpul lui Boris Johnson.
Totodată, datele unui sondaj Savanta a arătat că aproximativ 72% dintre alegătorii britanici au fost de părere că Dominic Raab trebuia să demisioneze dacă a fost autorul unor acte de hărţuire. De asemenea, 44% cred că Sunak avea cunoştinţă despre aceste acuzaţii când l-a desemnat pe Raab.
Alex Chalk a preluat funcția
Parlamentarul britanic Alex Chalk a fost desemnat ministru al justiţiei vineri, chiar în aceeași zi cu demisia lui Dominic Raab.
În vârstă de 46 de ani, Alex Chalk a fost responsabil pentru achiziţii militare în cadrul Ministerului Apărării britanic, funcţie pe care o deţinea de la preluarea mandatului de premier al lui Rishi Sunak, în octombrie anul trecut.
Chalk a lucrat ca avocat timp ce 14 ani înainte de a deveni parlamentar, în 2015. El s-a specializat în cazuri de antiterorism, crimă şi alte infracţiuni grave înainte de a intra în politică.
Sursa: adevarul.ro