Ministrul Apărării: Nu vom ieşi pe stradă cu tehnică de luptă; sprijinim celelalte instituţii şi populaţia
Rolul Armatei României va fi acela de a suplimenta, de a complementa efortul pe care îl fac militarii din celelalte instituţii care fac parte din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, scrie ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, pe pagina de Facebook .
"Sprijinim populaţia, indiferent unde este nevoie, astfel încât să poată trece mai uşor peste această perioadă cu limitări şi constrângeri în afara cadrului de viaţă cu care am fost obişnuiţi până acum. Nu vom ieşi pe stradă cu tehnică de luptă", precizează ministrul.
Nicolae Ciucă mai scrie că rolul Armatei este acela de a prelua o parte din obiectivele păzite de către structuri ale MAI - activitatea Poliţiei de Frontieră de asigurare a fluxului şi măsurilor de siguranţă la intrările principale din ţară şi, de asemenea, va asigura puncte de prezenţă, alături de Poliţia Rutieră, pentru fluidizarea circulaţiei în Capitală. AGERPRES