Ministrul Agriculturii: Sistemul informatic al APIA funcționează cu fluctuații, dar lucrurile au început să se miște
Sistemul informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) funcționează în continuare cu fluctuații, până joi dimineață fiind emise decizii de plată pentru 12.235 fermieri, iar pentru 24.972 au fost finalizate calculele pentru plata avansului pe suprafață, a declarat, joi, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
Acesta a precizat că "lucrurile au început să se miște", iar în următoarele zile cea mai mare parte a banilor va ajunge la fermieri.
"Deși sistemul informatic funcționează cu fluctuații, lucrurile au început să se miște. Se lucrează non-stop la APIA. Vom face plăți chiar și în zilele de sărbătoare, respectiv 30 noiembrie și 1 decembrie. Este foarte important să folosim și aceste două zile libere astfel încât banii să ajungă la fermieri", a precizat ministrul Agriculturii.
Șeful MADR declara luni pentru AGERPRES că, în ceea ce privește avansul din plata unică pe suprafață aferentă anului 2015, au fost emise ordine de plată pentru 120.000 de fermieri , însă ulterior a constatat că softul APIA nu funcționează și că numai 4.000 de cereri au fost prelucrate manual. Miercuri, premierul Dacian Cioloș i-a solicitat ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, să fie efectuate cât mai multe plăți pentru subvenția la hectar, chiar dacă sistemul național informatic implementat de APIA este blocat.
APIA lucrează cu un sistem informatic instalat de compania Siveco, în consorțiu cu Teamnet.
Ministrul Agriculturii a subliniat că în perioada următoare va analiza și contractul încheiat de minister, în speță APIA cu compania Siveco, pentru a vedea dacă exista sincope.
Potrivit datelor APIA furnizate ministrului Agriculturii, până joi la ora 9,00, la nivel național erau 147.313 cereri în faze avansate de procesare din care 70.760 cu controlul administrativ aprobat, 24.972 fermieri calculați pentru plată, 39.346 fermieri în flux de autorizare și 12.235 cu decizii de plată.
Fermierii primesc un avans de 69,75% din plata unică pe suprafață, respectiv 53,4198 euro pe hectar, din cuantumul stabilit pentru anul 2015 de 77,42 de euro/ha, la care se adaugă un avans de 84% și din plățile pe agromediu. Banii vor fi plăți în lei la cursul stabilit de Banca Centrală Europeană la 30 septembrie 2015 (4,4176 lei/euro), ceea ce înseamnă aproximativ 235,9 lei/hectar.
Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2015 a fost prima din noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2014 — 2020 și a adus schimbări majore impuse de legislația comunitară pentru toate statele membre. Legislația aplicabilă a cuprins atât partea de activitate din sectorul vegetal, cât și din cel zootehnic, existând totodată reguli noi privind criteriile de eligibilitate.
AGERPRES/(AS — autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu)