Ministrul Agriculturii: România a cerut o derogare la Comisia Europeană pentru reducerea efectivelor de cormorani

Ministrul Agriculturii: România a cerut o derogare la Comisia Europeană pentru reducerea efectivelor de cormorani

România a cerut o derogare la Comisia Europeană pentru reducerea efectivelor de cormorani, care se ridică în prezent la peste 100.000, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la TVR 1.

"Am cerut derogare pentru că România a fost singura ţară (care nu a cerut n.r.), 22 de ţări au cerut derogare cel puţin o dată, altele de două sau de trei ori, să reducă (efectivele de cormorani n.r.). Suntem în aşteptarea acestui răspuns. Avem în prezent peste 100.000 de exemplare, dar reglăm lucrurile. Văd tot felul de evaluări şi un profesor care conduce un ONG spune că 9.542 de cormorani sunt (în România n.r.). De ce nu 9.542,5? Poate a murit unul ieri...", a precizat ironic Daea.

Întrebat ce efective ar trebui să rămână în România, şeful MADR a subliniat că numărul cormoranilor nu ar trebui să depăşească mai mult de câteva mii. "Aici lucrurile sunt foarte clare. Nu poţi să laşi pescarul fără apărare pentru că l-ai pus în situaţia de a-şi părăsi activitatea. Avem soluţii, dar şi dorinţa de a face bine Ţării Româneşti, pentru că este vorba de un impact de 500.000 oameni. Sunt 100.000 de pescari în România, cei care vorbesc despre această situaţie", a explicat ministrul Agriculturii.

Daea i-a invitat pe cei care l-au criticat că a vorbit despre cormorani, şi care acum sunt europarlamentari, să citească o rezoluţie din 2008 a Parlamentului European în care se atrăgea atenţia Comisiei Europene să intervină cu măsuri "pentru a opri dezastrul pe care îl fac aceste păsări ihtiofage în Europa".

"Aş vrea să le spun să caute rezoluţia din 2008 a Parlamentului European, care, cu 23 de voturi pentru, trei împotrivă şi cu o abţinere, atrăgea atenţia Comisiei Europene să intervină cu măsuri pentru a opri dezastrul pe care îl fac aceste păsări ihtiofage în Europa. Ei au spus aşa: 300.000 de tone de peşte reprezintă paguba pe care o înregistrează ca urmare a existenţei a aproximativ două milioane de exemplare în Europa. Ei nu au prădători, nu au duşmani. Această cantitate de peşte este echivalentă cu producţia din acvacultură a Franţei, Germaniei, Ungariei şi Cehiei la un loc. În România sunt 30.000 de tone de peşte pe care cormoranii le mănâncă", a explicat Petre Daea.

Şeful MADR explica la începutul acestui an că o foarte mare problemă pentru acvacultura din România sunt cormoranii, iar fermierii sunt nevoiţi să renunţe la afaceri şi să se reprofileze din cauza pierderilor înregistrate.

El a făcut aceste precizări în contextul unor declaraţii din Parlamentul European, potrivit cărora "cormoranii în România fac baie în piscine", încercând astfel să atragă atenţia asupra pagubelor imense pe care le produc cormoranii fermierilor piscicoli, în condiţiile în care specia este protejată printr-o directivă europeană.

"Unii fermieri piscicoli au fost nevoiţi să renunţe la afaceri şi să se reprofileze, să cultive terenurile pur şi simplu ca pe terenuri arabile, secând bălţile respective, pentru că nu mai puteau face faţă. Este o îngrijorare la nivelul fermierilor români şi nu numai, ci şi a celor din alte ţări în ceea ce priveşte activitatea din acvacultură. Ei nu-şi mai pot dezvolta afacerea, nu mai pot accesa fonduri de la UE, pentru că activitatea de pescuit este paralizată de numărul mare de cormorani, care, având protecţie, afectează populaţia de peşti. Ei nu se mai sperie de nimic, toate mijloacele care au fost folosite de fermierii piscicoli s-au dovedit ineficiente. Ei nu se mai sperie de om, intră în masa apei şi mănâncă peştele şi dezastrul este formidabil la pepinierele piscicole, cele care asigura continuitatea procesului piscicol şi împrospătarea resursei. Eu într-adevăr am avut o discuţie cu comisarul Vela (comisarul european Karmenu Vella, responsabil pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, n.r.) în România despre cormorani, i-am spus-o şi lui aşa şi repet: cormoranii fac baie în piscină, aşa cum urşii bat la geamul românilor, aşa cum urşii au luat-o prin oraşele de munte şi dirijează circulaţia. Trebuie să găsim soluţii să reducem populaţia. Protejăm cormoranul, dar în biodiversitatea aceasta sunt şi peştii", a afirmat Petre Daea, în 24 ianuarie 2019.AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!