Ministrul Agriculturii asigură că există pe piaţă o cantitate de grâu suficientă pentru a acoperi necesarul industriei de panificaţie, dar şi pentru export

Ministrul Agriculturii asigură că există pe piaţă o cantitate de grâu suficientă pentru a acoperi necesarul industriei de panificaţie, dar şi pentru export

Petre Daea s-a întâlnit, marţi, la sediul ministerului, cu reprezentanţii procesatorilor din industria de morărit-panificaţie, cu cei ai comercianţilor şi distribuitorilor de pe piaţa cerealelor, precum şi cu membrii conducerii asociaţiilor de fermieri, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a MADR.

În context, ministrul Agriculturii a solicitat celor prezenţi o scurtă analiză a situaţiei din perspectiva fiecărui sector.

La rândul lor, reprezentanţii sectorului de morărit şi panificaţie au solicitat conducerii MADR susţinere pentru îmbunătăţirea condiţiilor de finanţare existente.

Ministrul şi-a manifestat deschiderea şi sprijinul său, menţionând că la nivelul MADR există o strânsă colaborare cu echipele de lucru de la Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, conduse de ministrul Marcel Ioan Boloş.

Petre Daea a dat asigurări că în acest moment există pe piaţă o cantitate de grâu suficientă pentru a acoperi necesarul pentru industria de panificaţie, precum şi pentru acoperirea cantităţilor contractate la export.

De asemenea, a transmis participanţilor necesitatea de a prezenta date veridice, care să ofere stabilitate în piaţă şi a subliniat că toate deciziile MADR sunt luate în urma consultării cu toţi actorii implicaţi: producători, comercianţi şi procesatori.

Totodată, ministrul a prezentat măsurile întreprinse pentru sprijinirea fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic, în contextul situaţiei agrometeorologice dificile cu care se confruntă agricultorii din România.

În cadrul întâlnirii, Petre DAEA a subliniat importanţa dialogului constructiv pentru ca împreună cu toţi cei implicaţi să fie identificate soluţiile cele mai bune, astfel încât industria de morărit-panificaţie să rămână viabilă.

În acest sens, participanţii la întâlnirea de marţi au agreat ideea continuării acestor întâlniri, cu o frecvenţă săptămânală, mai ales în contextul actual, pentru a avea o monitorizare permanentă a situaţiei, în vederea eficientizării măsurilor necesare eliminării riscurilor ce pot apărea în lanţul de aprovizionare a populaţiei cu produse agroalimentare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda