Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: Nivelul de absorbţie a fondurilor europene la AFIR va fi de maxim 57,78%

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: Nivelul de absorbţie a fondurilor europene la AFIR va fi de maxim 57,78%

Nivelul de absorbţie a fondurilor europene pe care îl poate înregistra, până la sfârşitul anului, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), nu poate fi mai mare de 57,78%, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Acesta l-a contrazis, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, pe predecesorul său, Petre Daea, care a susţinut că AFIR va atinge un grad de absorbţie de 80%.

"Dacă la APIA lucrurile merg foarte bine, la AFIR suntem în evaluare. Comisia Europeană evaluează în fiecare an evoluţia pilonului II, a AFIR. Care sunt concluziile? Nu atingem niciun indicator de etapă în domeniul de intervenţie şi, dacă luăm în calcul şi sumele, dacă Comisia acceptă sumele spre plată trimise în trimestrul III şi trimestrul IV, vom ajunge la un nivel de absorbţie de 57,78% şi nu 80% cum spunea colegul meu care a ocupat această poziţie până în 4 noiembrie", a afirmat ministrul.

El susţine, de asemenea, că AFIR a finanţat proiecte de peste 100 de milioane de euro care au întârzieri majore la implementare.

"Mai mult, sunt proiecte în tranziţie, din 2007-2014, care nici acum nu au ajuns să fie finalizate, de peste 100 de milioane de euro. Opinia noastră şi a Comisiei era că acestea erau primele care trebuiau prioritizate şi apoi începute alte proiecte. Sigur, acolo s-a dorit altceva", a adăugat Adrian Oros. AGERPRES/ (A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…