Ministrul Afacerilor Externe: „Intenţia noastră este ca în perioada următoare să preluăm copii din Gaza”

Ministrul Afacerilor Externe: „Intenţia noastră este ca în perioada următoare să preluăm copii din Gaza”

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a anunțat joi, 29 august, că autoritățile române au în vedere să preia copii din Gaza care sunt în prezent tratați în Egipt.

Luminita Odobescu

Civilii din Fâșia Gaza trebuie ajutați în continuare. Foto Mediafax/ Andreea Alexandru

Luminița Odobescu a luat parte, la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Externe informal, la care au fost prezenți șefii diplomațiilor din UE, în cadrul căreia conflictul din Orientul Mijlociu a fost pe ordinea de zi.

Toată lumea este conştientă că este nevoie să ajutăm în continuare civilii din Fâşia Gaza care se află într-o situaţie umanitară dramatică. Eforturile României sunt constante în această direcţie. Am trimis mai multe ajutoare umanitare, inclusiv spitalului iordanian. Intenţia noastră este ca în perioada următoare să preluăm copii din Gaza. Lucrăm în această direcţie", a declarat şefa diplomaţiei române, conform căreia minorii urmează în prezent tratament medical în Egipt, iar procesul de preluare a lor este în curs de derulare, conform Agerpres.

Luminița Odobescu a precizat că situația de securitate este „extrem de volatilă” și că riscul de escaladare în regiune există.

România sprijină demersurile actuale, eforturile consistente ale Statelor Unite ale Americii, împreună cu Qatar şi Egipt, pentru a obţine o încetare permanentă a focului, pentru eliberarea ostaticilor şi pentru a permite accesul umanitar neîngrădit pentru civili în Gaza. (...) Ceea ce este important este această coordonare a eforturilor Uniunii Europene împreună cu cele ale SUA, pentru a ajunge la un acord în parametrii prezentaţi de către partea americană", a mai spus ministrul Afacerilor Externe.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor