Ministrul Achimaș-Cadariu: Joi sosesc specialiști ai Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor

Ministrul Achimaș-Cadariu: Joi sosesc specialiști ai Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor

Specialiști ai Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor vor sosi joi în România în legătură cu infecțiile bebelușilor cu sindrom hemolitic-uremic, a anunțat, într-o conferință de presă, ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu.

"Este vorba de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, este un mecanism absolut standard la care am apelat în momentul în care am constatat că ne plasăm în această situația absolut specifică și repetată. Centrul este la Stockholm, este o agenție europeană care poate să aibă specialiști din toate țările. (...) Nu este o chestiune ieșită din comun să facem apel în acest moment la acei specialiști, am făcut-o exact în momentul în care se impunea. Nu am sărit în apă nici prea repede, nici nu am amânat. Am făcut exact la finalul anchetei noastre, când am constatat această situație", a explicat ministrul.

El a precizat că "tot timpul" îl ține la curent pe premierul Dacian Cioloș cu situația copiilor cu sindrom hemolitic-uremic.

"Da, îl țin tot timpul la curent de la începutul acestei situații, de săptămâna trecută. Evident, prima dată, eu l-am contactat pe dânsul. Ce am făcut noi ar fi făcut oricare țară din această lume. În momentul în care am ajuns la această concluzie, i-am comunicat așa cum îi comunic fiecare etapă pe care am parcurs-o în această situație", a spus ministrul Sănătății.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!