Miniştrii apărării din statele membre NATO au decis înfiinţarea unui centru spaţial în Germania
Miniştrii apărării din statele membre NATO au decis la şedinţa prin videoconferinţă de joi înfiinţarea unui centru spaţial în Germania, ca reacţie la ameninţările unor sateliţi, transmite dpa. Ei au avertizat asupra pericolelor în acest domeniu din partea Rusiei şi a Chinei.
Noul centru va fi amplasat la baza Alianţei Nord-Atlantice şi a Statelor Unite de la Ramstein, în sud-vestul Germaniei. Rolul său va fi distribuirea informaţiilor despre posibilele ameninţări şi coordonarea activităţilor, a anunţat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
'Trebuie să ne asigurăm că dispunem de sisteme sigure şi fiabile în spaţiu. Acesta este motivul din care suntem de asemenea îngrijoraţi de evoluţii: am constatat că, de exemplu, Rusia şi China desfăşoară acum capacităţi care pot orbi (sau) distruge sateliţii, ceea ce va avea un impact grav atât asupra activităţilor militare, cât şi a celor civile de la sol', a arătat Stoltenberg.
Secretarul general a declarat că miniştrii au discutat şi despre o altă ameninţare din partea Rusiei: armele nucleare. 'Ne-am ocupat şi de arsenalul tot mai mare de rachete cu capacităţi nucleare al Rusiei. Pericolul este serios şi la o scară şi o complexitate în creştere', a afirmat el după reuniune.
Aliaţii au evaluat de asemenea progresele reacţiilor lor la ameninţările respective, a mai spus Stoltenberg, care a dat ca exemplu în acest sens achiziţiile de sisteme noi de apărare antiaeriană şi antirachetă.
Miniştrii au discutat şi despre repartizarea costurilor financiare. În anii precedenţi, SUA au insistat asupra creşterii contribuţiilor fiecărei ţări la bugetul comun al NATO. Cheltuielile militare ale alianţei au crescut anual în ultimii şase ani, conform unui raport publicat miercuri.
Vineri, miniştrii se vor ocupa de situaţia din Afganistan şi Irak; se aşteaptă decizii privind extinderea misiunilor de instruire în Irak. AGERPRES