Ministerul Sănătăţii: Toţi pacienţii răniţi în Colectiv vor fi transferaţi în străinătate

Ministerul Sănătăţii: Toţi pacienţii răniţi în Colectiv vor fi transferaţi în străinătate

Ministerul Sănătății a solicitat sprijinul  Ministerului  Afacerilor Externe pentru ca, prin intermediul misiunilor diplomatice, să înștiințeze  spitalele din străinătate acordul autoritătilor române ca, în conformitate cu recomandările specialiștilor, pacienții cu arsuri   să continue tratamentul de recuperare în unitățile în care sunt internați.

În cursul zilei de luni, 7 decembrie, la Ministerul Sănătății  se va întruni o comisie de specialițti  care va analiza  situația pacientilor cu arsuri aflați în îngrijirea spitalelor din România, în vederea implementării planului de îngrijire pe termen mediu și lung. Acest plan include atât îngrijirile medicale de recuperare cât și asistența psihologică și socială pentru pacienți și familiile acestora.

În situațiile în care există recomandare din partea specialiștilor, Ministerul Sănătății va aproba transferul în străinătate al pacienților cu arsuri aflați în îngrijirea spitalelor din România.

Tot prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, spitalele din străinătate  care ingrijesc victimele incendiului din 30 octombrie au fost înștiintate despre intenția Ministerului Sănătății de a demara, în cursul anului 2016, un program  de schimb de experiență între medicii români și cei străini care se ocupă de tratamentul pacienților cu arsuri.

Precizăm că Ministerul Sănătății a aprobat tratamentul  în străinătate  tuturor pacienților cu arsuri care au avut recomandarea experților străini și care au fost considerați transferabili de către aceștia.

Costurile acestor tratamente vor fi acoperite de Ministerul Sănătății, conform prevederilor legale.


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?