Aproape 350.000 de români sunt în prezent în izolare sau în carantină, impuse de confirmarea unor cazuri de COVID-19, iar Ministerul Sănătății face precizări legate de emiterea documentelor necesare în aceste situații. Astfel, deciziile de izolare sau carantină le iau direcțiile de sănătate publică, iar în baza acestor documente certificatele de concediu medical se pot elibera la o dată ulterioară, numai pentru luna în curs sau pentru luna anterioară, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la încetarea perioadei de carantină sau izolare. Durata concediului medical este stabilită de DSP la cinci zile în cazul carantinei impuse ca urmare a intrării în contact cu o persoană confirmată cu coronavirus sau la revenirea în țară dintr-un stat cu risc epidemiologic ridicat. În cazul celor izolați după diagnosticarea cu COVID-19, certificatul medical, eliberat de medicul curant sau de medicul de familie, prevede fie timpul petrecut în spital, fie, dacă pacientul a rămas la domiciliu, șapte zile în cazul celor nevaccinaţi și cinci zile dacă e vorba de persoane vaccinate sau trecute prin boală în ultimele trei luni. Concediul medical se acordă și în situația în care starea de sănătate a pacientului nu permite reluarea activității după aceste perioade stabilite legal – mai precizează Ministerul Sănătății./rpatulea/pvelisar