Ministerul Sănătăţii: Campania de vaccinare antigripală gratuită continuă - 930.000 de doze ajung săptămâna aceasta la DSP-uri

Ministerul Sănătăţii: Campania de vaccinare antigripală gratuită continuă - 930.000 de doze ajung săptămâna aceasta la DSP-uri

Ministerul Sănătăţii a anunţat, marţi, că săptămâna aceasta încă 930.000 de doze de vaccin gripal vor ajunge la direcţiile de sănătate publică şi mai apoi în cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării gratuite a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

"Cu dozele distribuite în această săptămână, Ministerul Sănătăţii a repartizat 2.430.000 doze de vaccin, reprezentând peste 80% din numărul total achiziţionat pentru sezonul 2020 - 2021. Ultima tranşă de doze de vaccin gripal va fi asigurată la începutul lunii decembrie", informează un comunicat de presă al ministerului transmis AGERPRES.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită, aminteşte sursa citată, sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se face în mai multe etape.

Până la data de 15 noiembrie, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită au fost imunizate 652.393 de persoane din categoriile la risc, se arată în comunicatul citat.

Conform INSP, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 43.871, cu 48,1% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (84.603) şi cu 2,6% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (45.068).

Până în prezent, a fost înregistrat un singur caz de gripă confirmat cu laboratorul. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…