Ministerul Sănătăţii a semnat un contract pentru livrarea în luna noiembrie a 10.000 de doze de anticorpi monoclonali
Ministerul Sănătăţii a anunţat luni că a semnat un contract cu o firmă producătoare pentru livrarea a 10.000 de doze de anticorpi monoclonali, medicamentele urmând să fie distribuite în luna noiembrie spitalelor care tratează bolnavii infectaţi cu SARS-CoV-2.
"Ministerul Sănătăţii continuă eforturile pentru aprovizionarea cu medicamente a unităţilor care tratează bolnavii infectaţi cu SARS-CoV-2. Ministerul Sănătăţii a semnat contractul subsecvent cu firma producătoare pentru livrarea a 10.000 de doze de anticorpi monoclonali, în baza acordului - cadru SANTE/2020/C3/091 încheiat între Comisia Europeană şi firma producătoare. Medicamentele, care vor sosi în luna noiembrie a.c., vor fi distribuite imediat unităţilor sanitare pentru a fi administrate pacienţilor cu COVID -19 în primele zile de la debutul simptomatologiei", susţine ministerul într-un comunicat de presă. AGERPRES