Ministerul Sănătăţii: 3 pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, în stare critică, transferaţi în Polonia

Ministerul Sănătăţii: 3 pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, în stare critică, transferaţi în Polonia

Ministerul Sănătăţii informează că, în cursul zilei de joi, trei pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, aflaţi în stare critică, sunt transferaţi în Polonia.

Este vorba despre pacienţi care au fost internaţi în unităţi de primiri urgenţe din Bucureşti, aflaţi în stare stabilă, transportabili, intubaţi şi care necesită asistenţă medicală de specialitate într-o secţie de anestezie-terapie intensivă, precizează un comunicat transmis AGERPRES.

"Mulţumim colegilor noştri din Polonia pentru sprijin şi promptitudine. În aceste zile foarte grele, continuăm eforturile pentru a găsi soluţii în vederea aprovizionării spitalelor cu medicamentele necesare şi pentru acordarea asistenţei medicale pacienţilor care au nevoie, inclusiv prin transfer în afara graniţelor", a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, citat în comunicat.

Luni, preşedintele Klaus Iohannis a participat la o întâlnire în format videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu preşedintele Republicii Lituania şi premierii din Polonia, Slovacia şi Slovenia, în pregătirea reuniunii Consiliului European din 21 - 22 octombrie de la Bruxelles, în cadrul căreia liderii europeni şi-au exprimat disponibilitatea de sprijin pentru ţara noastră, menţionează MS.

În urma acestei întâlniri online, în data de 19 octombrie, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a avut o discuţie similară cu omologul polon, Adam Niedzielski, care a asigurat că analizează posibilitatea acordării de ajutor medical României. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

3 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...

4 Sabalenka, acuzată că a urinat pe nedoritul trofeu primit la Australian Open

5 Laura Vicol, reacție la zvonurile despre relația cu Leo de la Strehaia. „Îmi asum ce am făcut în viață”