Ministerul Muncii vrea să scoată zilierii din economia gri prin tichete; impozitul, plătit de angajat
Ministerul Muncii are o inițiativă legislativă prin care zilierii să iasă din economia gri printr-un sistem de tichete, impozitul urmând a se plăti la nivelul angajatului, a declarat, vineri, ministrul de resort, Dragoș Pîslaru.
"Avem o inițiativă pe care sperăm să o vedem cât mai repede pusă în practică legată de zilieri, anume acele persoane care sunt în acest moment neînregistrate, lucrează în zona economiei gri și încercăm să o ridicăm cu un sistem de vouchere, tichete. Sistemul nu este unul complicat. Pentru a putea crea o motivație ca lumea să-și declare munca ar însemna ca, de exemplu, dacă eu mă duc să lucrez terenul cuiva, practic primesc un tichet de la persoana respectivă pentru munca pe care am efectuat-o. Tichetul respectiv are o valoare calculată. Deci, cam care este costul mediu pe oră de muncă înmulțit cu numărul de ore pe care îl am prestat. Eu, cel care vreau să plătesc acest tip de muncă, le iau de la o bancă, de la instituțiile care fac parte din sistem, iar cei care vor să și le valorifice le duc la respectivele instituții care sunt afiliate în sistem", a spus Pîslaru.
El a precizat că tichetele sunt purtătoare de taxe, dar angajatul va fi beneficiar de asigurări sociale.
"Tichetele sunt purtătoare de taxe, dar, pentru ca lumea să fie motivată să le folosească, au niște facilități. În acest moment, neplătind nimic nu mă duc să taxăm toată munca cum este ea taxată în legislația în vigoare. Încerc să găsesc un model de echilibru care să motiveze declararea pe deoparte că dacă declari beneficiezi de drepturile legate de asigurările sociale. Deci dacă oamenii aceștia au un număr de zile pe an pe care lucrează cu tichete intră în sistemul de asigurări. Cel care plătește nu este impozitat, impozitul se aplică pe cel care primește venitul. Cel care primește venitul va plăti un impozit, care va fi mai mic decât cel care se plătește în momentul de față pentru muncă", a mai afirmat ministrul Muncii.
Potrivit acestuia, circa 700.000 de oameni ar urma, astfel, să iasă la suprafață din economia gri.
AGERPRES