Ministerul Muncii anunţă noi măsuri de protecţie socială şi de simplificare a unor proceduri în perioada stării de urgenţă

Ministerul Muncii anunţă noi măsuri de protecţie socială şi de simplificare a unor proceduri în perioada stării de urgenţă

Ministerul Muncii anunţă noi măsuri de protecţie socială şi de simplificare în acordarea ajutorului de deces, a pensiilor de invaliditate, de urmaş sau a dispozitivelor medicale, valabile în perioada instituirii stării de urgenţă, potrivit unui comunicat al instituţiei remis vineri AGERPRES.

Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care cuprinde noi măsuri de protecţie socială în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Documentul adoptat prevede acordarea ajutorului de deces şi persoanelor decedate în perioada stării de urgenţă, chiar dacă la data decesului nu mai erau asigurate în sistemul public de pensii, cu condiţia ca, în ultima lună calendaristică anterioară stării de urgenţă, persoana să fi avut această calitate, indiferent de stagiul de cotizare realizat în această lună.

"În vederea simplificării procedurilor de transmitere şi a evitării contactului fizic, Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor sunt obligate să transmită casei teritoriale de pensii competentă, în funcţie de domiciliul persoanei decedate, copia certificatului de deces, prin poşta electronică, pentru stabilirea pensiilor de urmaş şi pentru acordarea ajutorului de deces. Această obligaţie încetează în 30 de zile de la finalizarea stării de urgenţă", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, pe perioada instituirii stării de urgenţă, în cazul persoanelor care beneficiază de pensie de invaliditate, respectiv de pensie de urmaş, se suspendă termenele şi procedurile pentru revizuirea medicală.

"Această suspendare încetează în 30 de zile de la finalizarea stării de urgenţă", se precizează în comunicat.

Documentul mai prevede prelungirea valabilităţii deciziilor asupra capacităţii de muncă emise de medicul expert al asigurărilor sociale, precum şi de comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, precum şi a documentelor doveditoare ale calităţii de reprezentant legal ori mandatar, a căror valabilitate încetează în perioada stării de urgenţă, până la expirarea perioadei de 30 zile de la data încetării stării de urgenţă.

Potrivit sursei citate, o altă măsură este cea care îi priveşte pe copiii urmaşi aflaţi în continuare la studii, pentru care plata pensiei de urmaş se va face fără dovada continuării studiilor într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, în perioada stării de urgenţă.

"Această dovadă se va prezenta în 30 zile de la data încetării stării de urgenţă", precizează ministerul.

Actul normativ adoptat de Guvern reglementează şi situaţia asiguraţilor care solicită dispozitive medicale în vederea corectării şi recuperării deficienţelor organice, funcţionale sau fizice ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională şi pentru care în perioada stării de urgenţă nu se eliberează o recomandare medicală.

Astfel, aceştia pot transmite către casele teritoriale de pensii, prin poştă sau în format electronic, recomandarea medicului curant eliberată anterior instituirii stării de urgenţă.

Certificatele de concediu medical eliberate în perioada stării de urgenţă, pentru cazurile de accident de muncă sau boală profesională, se transmit caselor teritoriale de pensii prin poştă sau prin mijloace electronice.

"Pentru recuperarea indemnizaţiilor reglementate de Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în perioada stării de urgenţă, nu mai este necesară avizarea certificatelor de concediu medical de către casele teritoriale de pensii, pentru cazurile de accident de muncă de către direcţiile de sănătate publică şi pentru cazurile de boli profesionale sau medici de medicina muncii pentru cazurile de trecere temporară în alt loc de muncă sau reducerea timpului de muncă", se mai arată în document.

De asemenea, în perioada stării de urgenţă despăgubirea în caz de deces, reglementată de Legea nr. 346/2002, se acordă la cererea persoanei îndreptăţite în baza documentelor transmise casei teritoriale de pensii, prin poştă sau mijloace electronice. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri