Ministerul Justiției spune că nu a "transmis" sau "deturnat" la Parlament proiectul de modificare a legilor Justiției
Ministerul Justiției susține că invitarea lui Tudorel Toader la Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru a prezenta proiectul de modificare a legilor Justiției nu are caracterul unei "transmiteri" a acestui proiect, iar preluarea unei soluții legislative de către Parlament nu poate fi interpretată nici ca o "deturnare" sau o "abandonare".
De asemenea, Ministerul Justiției declară că refuzul ministrului Tudorel Toader de a se prezenta la Comisia specială ar fi avut semnificația unui "act grav de încălcare a Constituției", iar autoritatea judecătorească nu are competența de a stabili situațiile în care un proiect de lege poate fi inițiat de către Guvern sau poate fi preluat de Parlament ca inițiativă legislativă.
Ministerul Justiției a răspuns, vineri, printr-un comunicat de presă, criticilor formulate de CSM, Parchetul General și Înalta Curți de Casație și Justiție, cu privire la trimiterea proiectului la Parlament.
MJ arată că, indiferent de domeniul de reglementare și activitatea Guvernului în legătură cu respectivul domeniu, o hotărâre a Parlamentului de constituire a unei comisii speciale pentru realizarea unei unificări a reglementărilor specifice acelui domeniu respectă cadrul constituțional și legal de referință, fiind menită asigurării dezideratului securității juridice.
"Cu atât mai mult este susținută această inițiativă atunci când domeniul în discuție este cel al justiției, care face obiectul monitorizării speciale a Comisiei Europene, prin intermediul Mecanismului de Cooperare și Verificare", susține MJ.
Conform sursei citate, hotărârea Parlamentului nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției dă expresie realizării obiectivelor stabilite prin Mecanismul de Cooperare și Verificare, în sensul unei coordonări a reglementărilor în domeniul menționat, care incumbă deopotrivă, în cadrul limitelor și competențelor lor constituționale, Parlamentului și Guvernului.
"Astfel fiind, atât invitarea ministrului Justiției pentru a prezenta, în cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului, proiectul Legii de modificare și completare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum și răspunsul favorabil al acestuia la invitația transmisă, este un act de cooperare constituțională loială, respectând cadrul constituțional de referință. Răspunsul la această invitație nu are semnificația unei 'transmiteri' a proiectului de lege de către Parlament și nici a vreunei încălcări a procedurilor constituționale sau legale. Dimpotrivă, un refuz al ministrului Justiției de a se prezenta în fața unei Comisii parlamentare și a oferi informații cu privire la acte ce intră în sfera de competență a acestei Comisii, ar fi avut semnificația unui act grav de încălcare a Constituției. Curtea Constituțională a constatat recent că există un conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României generat de un asemenea refuz de prezentare în fața Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților", arată Ministerul Justiției.
În acest context, consideră MJ, inițiativele parlamentare care ar putea privi același domeniu de reglementare sau aceleași soluții legislative promovate la nivelul Guvernului sau preluarea acestora, cum este situația în cauză, țin de voința Parlamentului, care nu poate fi cenzurată nici de autoritatea executivă și nici de cea judecătorească.
"Afirmațiile avansate în spațiul public de reprezentanți ai autorității judecătorești, în sensul unei 'deturnări' a procesului de legiferare prin simplul fapt al preluării, din inițiativă parlamentară, iar nu guvernamentală, a unui proiect de lege definitivat în cadrul Ministerului Justiției, nesocotesc cadrul constituțional și legal de referință. O astfel de preluare a unor soluții legislative definitivate la nivelul Ministerului Justiției nu poate fi interpretată nici ca o 'deturnare', nici ca o 'abandonare' a soluțiilor legislative conturate în privința modificării legilor justiției și nici ca o 'lipsire de eficiență' sau ca lăsare în 'derizoriu' a proiectului. Complexitatea procesului legislativ în cadrul Parlamentului, cu implicarea a numeroși actori instituționali, în condiții de transparență, sunt tot atâtea garanții ale realizării funcției legislative în concordanță cu principiile unui stat democratic, iar simplul refuz al oricărei autorități publice de acceptare a procedurilor constituționale nu poate fi reținut ca fiind de natură să împiedice realizarea acestor proceduri ci, dimpotrivă, are semnificația plasării autorității în cauză deasupra legii", precizează MJ.
Potrivit MJ, Consiliul Superior al Magistraturii a emis un aviz negativ asupra proiectului, iar considerentele avute în vedere de CSM la luarea acestei decizii au fost analizate de Ministerul Justiției.
"Potrivit art.1 alin.(4) din Constituție, 'Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor — legislativă, executivă și judecătorească — în cadrul democrației constituționale'. În realizarea acestui principiu, toate autoritățile publice trebuie să dea dovadă de loialitate constituțională, respectându-și competența constituțională, și să coopereze în respectarea și realizarea principiilor și normelor constituționale. Autoritatea judecătorească nu are competența de a stabili situațiile în care un proiect de lege poate fi inițiat de către Guvern sau poate fi preluat de Parlament ca inițiativă legislativă. Dacă autoritatea judecătorească ar avea îndrituirea constituțională să împiedice Parlamentul să legifereze, ar fi pusă în pericol însăși existența statului de drept, aceasta constituind o limitare nepermisă a rolului Parlamentului, de a cărui esență este reprezentativitatea acestuia, spre deosebire de autoritățile executivă și judecătorească, autorități ce au alt rol și funcții în statul de drept", se mai spune în comunicatul MJ.
AGERPRES