Ministerul Justiţiei precizează că are obligaţia legală să actualizeze valoarea financiară a normelor de hrană pentru deţinuţi
Ministerul Justiţiei (MJ) a precizat, luni, că are obligaţia legală să actualizeze valoarea financiară a normelor de hrană pentru persoanele private de libertate.
"Urmare interpretărilor apărute în spaţiul public cu privire la actualizarea normelor de hrană pentru diferitele categorii de deţinuţi, următoarele precizări se impun a fi făcute: Ministerul Justiţiei are obligaţia legală să stabilească şi să actualizeze valoarea financiară a normelor de hrană, la propunerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în funcţie de indicii preţurilor de consum comunicaţi oficial, când aceştia depăşesc nivelul de 5%. Pentru perioada ulterioară anului 2018, când s-a efectuat ultima actualizare, indicele a fost de 5,66%, potrivit datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică. Proiectul a fost pus în dezbatere publică, urmând ca, la finalul expirării perioadei, să se stabilească nivelul de actualizare, potrivit limitelor minime şi maxime publicate, ce va fi aprobat", se arată într-o precizare postată pe site-ul instituţiei.
MJ a pus în dezbatere publică , pe 2 august, un proiect de ordin pentru aprobarea valorilor financiare actualizate ale normelor de hrană pentru persoanele private de libertate.
În referatul de aprobare, MJ notează că actualizarea valorii financiare a normelor de hrană ale persoanelor private de libertate se face periodic, pe baza indicilor preţurilor de consum, dacă rezultă diferenţe de peste 5% faţă de luna în care s-a stabilit ultima valoare.
"Până în prezent nu a mai existat o actualizare a valorilor financiare ale normelor de hrană, subsecventă stabilirii acestora prin (...) Ordinul ministrului justiţiei nr. 3146/C/2018 pentru aprobarea valorilor financiare ale normelor de hrană ale persoanelor private de libertate", se mai precizează în document.
MJ arată că, potrivit datelor statistice furnizate de către Institutul Naţional de Statistică, indicele preţurilor de consum pentru produsele alimentar (IPC Mărfuri alimentare) pentru perioada septembrie 2018 - mai 2019 este de 105,66%.
"Având în vedere diferenţa procentuală de peste 5% (respectiv 5,66%), precum şi dispoziţiile articolului 51 alineatul (2) din Ordonanţa Guvernului 26/1994, cu modificările şi completările ulterioare, este necesară actualizarea valorilor financiare ale normelor de hrană ale persoanelor private de libertate", se menţionează în referat.
Ministerul Justiţiei adaugă că impactul financiar asupra bugetului general consolidat va fi în acest an de 1.108.000 de lei, iar pentru următorii patru ani - de câte 2.198.000 de lei. AGERPRES