Ministerul Fondurilor Europene: peste 1,9 miliarde de euro au intrat în țară în ultimele opt luni

Ministerul Fondurilor Europene: peste 1,9 miliarde de euro au intrat în țară în ultimele opt luni

Peste 1,9 miliarde de euro, aferente închiderii exercițiului bugetar 2007-2013, au intrat în țară în ultimele opt luni și, în plus, au fost lansate ghiduri pentru 12,2 miliarde euro pentru actuala etapă de programare (2014-2020), informează Ministerul Fondurilor Europene printr-un comunicat remis, luni AGERPRES.

"Estimăm că România va primi de la Comisia Europeană deconturi în valoare de 539 milioane de euro pentru POSDRU, pentru care Comisia blocase plățile către România, dar pe care am reușit să le deblocăm în luna mai", a declarat luni Cristian Ghinea, ministru al Fondurilor Europene (MFE), înainte de întâlnirea cu reprezentanții Comisiei pentru Afaceri Europene din cadrul Camerei Deputaților.

Conform comunicatului, MFE va transmite următoarele proiecte majore spre aprobare Comisiei Europene: reabilitarea liniei de cale ferată Simeria — Kilometrul 614 — circa 1,5 miliarde euro; Metrou: M6 1 Mai — Otopeni — circa 350 milioane euro; zece proiecte de infrastructură de apă și apă uzată în valoare de circa 1,5 miliarde euro (Alba, Hunedoara — Valea Jiului, Vrancea, RAJA—Constanța, Satu-Mare, Ilfov, Galați, Suceava, Turda-Câmpia Turzii, Cluj—Sălaj) și un proiect de eroziune costieră (etapa a II-a) — 220 milioane euro.

De asemenea, în luna mai a acestui an, România a demarat absorbția pentru actuala perioadă de programare (2014-2020). Primele plăți de la Comisie sunt în valoare de 57 de milioane de euro.

În prezent, sunt lansate ghiduri pentru 12,2 miliarde de euro. Dacă este inclusă și dezvoltarea rurală, valoarea atinge 14,9 miliarde euro pentru 2014-2020.

"Pe scurt: în acest moment primim proiecte pentru 44,99% din fondurile structurale și de investiții", a precizat Ghinea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen