Ministerul Fondurilor Europene: 58 de proiecte au fost înregistrate în cadrul Programului 'Diaspora Start-Up'
Un număr de 58 de proiecte au fost înregistrate în cadrul Programului 'Diaspora Start-Up', privind stimularea antreprenoriatului în rândul cetățenilor români din afara țării și a celor reîntorși în țară, conform unei informări publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
Sursa foto: Facebook
Apelul a fost închis marți, iar programul are o finanțare în valoare de 30 milioane euro, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020.
Conform MFE, schema de antreprenoriat vizează crearea unei oportunități de reîntoarcere în România pentru cei care doresc să valorifice abilitățile (antreprenoriale și/sau profesionale) dobândite în străinătate prin deschiderea unei afaceri în țară.
'În acord cu prevederile POCU 2014-2020, sunt considerate eligibile activitățile care urmăresc încurajarea antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană. Persoanele selectate în vederea finanțării planului de afacere vor primi, într-o primă fază, o subvenție în valoare de maxim 10.000 de euro, ca primă de relocare. La momentul semnării contractului de ajutor de minimis cu administratorul schemei de antreprenoriat, viitorul antreprenor primește 75% din ajutorul aprobat, reprezentând prima tranșă de finanțare. A doua tranșă de finanțare va fi acordată dacă antreprenorul realizează venituri brute echivalente cu 30% din valoarea primei tranșe', menționează sursa citată.
Apelul este dedicat tuturor regiunilor de dezvoltare din România, cu excepția regiunii București — Ilfov.
Programul Operațional Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007-2013 și contribuind la reducerea disparităților de dezvoltare economică și socială dintre România și Statele Membre ale UE. În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POCU au fost stabilite 7 Axe Prioritare.
AGERPRES