Ministerul Finanţelor vrea să împrumute în luna octombrie 3,6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor vrea să împrumute în luna octombrie 3,6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor vrea să împrumute în luna octombrie 3,6 miliarde de lei prin vânzarea de certificate de trezorerie pe şase şi 12 luni, precum şi prin emisiuni de obligaţiuni cu maturităţi de trei, cinci şi zece ani.

Astfel, statul vrea să atragă 3,3 miliarde de lei în cadrul licitaţiilor de referinţă, dar şi 300 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare, în cadrul cărora sunt împrumutate sume mai mici prin vânzarea de titluri în condiţiile stabilite la licitaţia principală, se arată în prospectul de împrumuturi pentru luna octombrie.

Trezoreria intenţionează să obţină 1,3 miliarde de lei prin emisiuni de certificate, din care 500 de milioane pe termen de şase luni şi 800 de milioane cu maturitatea la 12 luni.

Pe lângă cele două licitaţii pentru certificate de trezorerie, Finanţele au planificat şi şapte licitaţii de obligaţiuni în octombrie, din care patru pentru instrumente financiare cu scadenţă de zece ani, două pentru titluri pe trei ani şi una pentru maturitate de cinci ani.

În luna septembrie, Trezoreria a împrumutat 1,962 miliarde de lei prin vânzarea de obligaţiuni şi certificate de trezorerie în cadrul licitaţiilor principale şi 199,4 milioane de lei prin licitaţii suplimentare.

Suma este mai mică decât cea prevăzută în prospectul pentru luna septembrie, în care Ministerul Finanţelor avea programate împrumuturi de 2,8 miliarde lei prin licitaţii principale şi de 270 milioane lei din alocări suplimentare.

Finanţele au împrumutat mai puţin decât vizau în trei dintre licitaţiile desfăşurate în septembrie, ca urmare a randamentelor mai mari cerute de investitori.

De la începutul anului, Ministerul Finanţelor a împrumutat din piaţa internă 29,677 miliarde lei şi 928,7 milioane euro prin vânzare de titluri de stat, inclusiv prin licitaţia de joi. La aceste împrumuturi se adaugă sume atrase de pe pieţele internaţionale, respectiv 2 miliarde dolari şi 1,25 miliarde euro, prin trei emisiuni de obligaţiuni cu maturităţi de 10 şi 30 de ani.

 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…