Ministerul Finanţelor spune că are suficienţi bani pentru plata tuturor salariilor din sistemul bugetar

Ministerul Finanţelor spune că are suficienţi bani pentru plata tuturor salariilor din sistemul bugetar

Ministerul Finanţelor dă asigurări că dispune de fondurile bugetare necesare pentru plata tuturor drepturilor salariale din sistemul bugetar, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis, sâmbătă, AGERPRES.

Din motive obiective, în data de 13 mai 2022, s-au înregistrat disfuncţionalităţi ale sistemelor informatice partajate care asigură transferul sumelor în sistemul bancar, precum şi în sistemul de plăţi interbancare, înregistrându-se întârzieri parţiale la plată.

"Precizăm că 60% din obligaţiile de plată au fost realizate la timp, iar restul operaţiunilor de transfer se vor realiza luni, 16 mai 2022. În toate cazurile este vorba de termene de plată scadente în zilele de 14 şi 15 mai a.c. Regretăm neajunsurile create şi le dăm asigurări tuturor celor afectaţi că depunem toate eforturile pentru ca astfel de disfuncţionalităţi tehnice să nu se mai repete", spun reprezentanţii ministerului. AGERPRES/(Editor: Florentina Cernat, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!