Ministerul Finanțelor: Prima extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale pe 13 aprilie; fondul de premiere este de un milion de lei

Ministerul Finanțelor: Prima extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale pe 13 aprilie; fondul de premiere este de un milion de lei

Prima extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale va fi organizată de Ministerul Finanțelor Publice /MFP/ în a doua zi de Paște (13 aprilie), iar fondul de premiere se ridică la un milion de lei, a anunțat, joi, într-un comunicat, ministerul de resort.

Potrivit sursei citate, în cadrul Loteriei se vor efectua extrageri a două valori, respectiv un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului, și data emiterii bonului.

Extragerile vor fi lunare, dar și ocazionale (Paște, Crăciun etc.), în timp ce fondul de premiere se va împărți la numărul bonurilor fiscale câștigătoare revendicate, astfel rezultând valoarea unitară a fiecărui câștig.

Rezultatele extragerilor lunare și ocazionale vor fi disponibile online, pe pagina de internet a MFP și pe cea a Agenției Naționale de Administrare Fiscală /ANAF/, pentru un interval de cel puțin 30 de zile.

MFP intenționează organizarea Loteriei Bonurilor Fiscale începând cu 13 aprilie 2015 (a doua zi de Paște), când se va programa prima extragere ocazională, având un fond de premiere de un milion lei.

Conform proiectului de Ordonanță pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, publicat în data de 3 decembrie 2014 de MFP, românii vor putea câștiga lunar câte 1.200 de lei la acest joc, participarea nefiind condiționată de plata unei taxe, ci doar de înscrierea online a informațiilor referitoare la bonurile fiscale din luna calendaristică anterioară organizării extragerii.

'La extragerile lunare organizate de către Compania Națională Loteria Română SA vor fi acordate un număr de 160 de premii egale, câte 20 pentru fiecare regiune fiscală a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, valoarea preconizată a fiecărui premiu fiind de 1.200 lei. În consecință, lunar la nivelul celor 8 regiuni fiscale, vor fi acordate premii totale în valoare de 192.000 lei, iar pe parcursul unui an, vor fi acordate un număr apreciabil de premii, mai precis 1.920, valoarea acestora fiind de 2.304.000 lei', precizează Nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Persoanele care dețin bonuri fiscale vor introduce într-un sistem informatic dedicat Loteriei, gestionat de Compania Națională Loteria Română SA, o serie de informații obligatorii (numărul bonului fiscal, suma totală, numele, prenumele, precum și seria și numărul unui act de identitate valabil, pentru persoanele fizice rezidente, iar pentru persoanele fizice nerezidente, seria și numărul unui act de identitate valabil, seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal, codul unic de identificare fiscală al operatorului economic care a eliberat bonul fiscal), în vederea obținerii dreptului de a participa la o tragere la sorți lunară cu premii în bani.

Tragerile la sorți pentru desemnarea câștigătorilor la Loterie se organizează lunar de către Loteria Română, la acestea participând bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară organizării extragerii.

MFP precizează că Loteria bonurilor fiscale implementată prin proiectul de ordonanță de urgență, deși folosește mijloace de joc de tipul urnelor, roților cu scopul de a extrage numere (mijloace de joc de tip loteristic) în vederea desemnării unor câștigători cărora li se atribuie premii în bani, nu este un joc de noroc, întrucât dreptul de participare nu este condiționat de plata unei taxe.

Dacă nu sunt identificate nereguli, câștigătorii pot revendica premiile puse în joc în termen de maxim 90 de zile calendaristice de la data publicării rezultatelor extragerilor, prin prezentarea bonului fiscal cu toate elementele lizibile, precum și a actului de identitate utilizat în vederea înregistrării participării la Loterie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”