Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute de pe pieţele externe până la 2,5 miliarde euro, prin două serii de obligaţiuni
Ministerul Finanţelor are în vedere contractarea unor împrumuturi pe pieţele externe de capital, în sumă totală de până la 2,5 miliarde euro, prin lansarea a două serii noi de obligaţiuni denominate în euro cu maturitatea de 6 ani sau mai mult şi, respectiv, maturitatea de 12 ani, în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat "Medium Term Notes".
Conform Ordinului publicat în Monitorul Oficial, suma finală, precum şi ceilalţi termeni şi condiţii financiare urmează să fie stabilite la momentul lansării emisiunii, în funcţie de condiţiile de piaţă.
Emisiunea este administrată de către Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, HSBC Continental Europe, ING Bank N.V., J.P. Morgan SE şi Societe Generale.
"Suma aferentă emisiunii se virează în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanţelor la Banca Naţională a României şi se utilizează pentru finanţarea deficitului bugetar, refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare privind datoria publică. Plata serviciului datoriei publice aferentă emisiunii se asigură conform legislaţiei în vigoare privind datoria publică", se menţionează în Ordin. AGERPRES