Ministerul Energiei a reluat negocierile cu chinezii care vor să construiască reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Ministerul Energiei a reluat negocierile cu chinezii care vor să construiască reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Ministerul Energiei a reluat negocierile cu chinezii de la CGN, interesați de realizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, partea română având un nou mandat de negociere mai flexibil, a declarat, joi, ministrul Energiei, Toma Petcu, la conferința "Energia în priză", organizată de ziarul Bursa.

"Ieri (miercuri — n. r.), a avut loc o nouă întâlnire cu chinezii. Avem un mandat nou, cu posibilități multiple, mai flexibile. Sper ca aceste negocieri să se deruleze într-un ritm alert și în următoarele cinci luni să ducem spre finalizare negocierile", a spus ministrul.

La sfârșitul lunii august, Adunarea Generală a Acționarilor Nuclearelectrica a aprobat reluarea în septembrie a negocierilor cu compania chineză CGN pentru realizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, negocieri care se vor derula pe o perioadă de șase luni, a anunțat, la acea dată, Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica.

"Ieri (24 august — n. r.), am avut AGA, unde a fost aprobată mandatarea Consiliului de Administrație care să stabilească termenii și condițiile mandatului de negociere în continuare a acestui proiect. Acest mandat a fost dat ca urmare a aprobării unui memorandum în Guvern în luna iulie cu această tema. Acest mandat stabilește termeni și condiții legat de o negociere timp de șase luni", a afirmat Lulache.

Potrivit acesteia, negocierile pentru reactoarele 3 și 4 vor reîncepe în luna septembrie.

"Negocierile fuseseră suspendate din decembrie anul trecut și vor fi reluate în luna septembrie. Eu cred că reactoarele 3 și 4 sunt absolut obligatorii dacă vrem să avem independență energetică și securitate energetică. Este absolut esențial ca statul român să își definească în detaliu rolul, contribuția, aportul, susținerea. Este un proiect viu și dinamic. Partenerii noștri vin cu o solicitare, noi cu un răspuns, deci nu este imposibil ca negocierile să se termine în șase luni, dar nu este nici ușor", a adăugat Lulache.

Totodată, ea a mai spus că este esențial ca decizia privind prelungirea duratei de viață a reactorului 1 să fie luată până la finele acestui an, altfel va fi prea târziu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…