Ministerul Energiei a publicat lista cu investiţiile care pot fi finanţate din PNRR şi Fondul de Modernizare

Ministerul Energiei a publicat lista cu investiţiile care pot fi finanţate din PNRR şi Fondul de Modernizare

Ministerul Energiei a publicat lista cu investiţiile care pot fi finanţate începând din acest an cu fonduri din PNRR, Fondul de Modernizare şi bugetul de stat, totalizând 16 miliarde de euro.

Astfel, PNRR asigură o alocare estimată la 1,62 miliarde euro, iar perioada de implementare este până în august 2026.

Din această sumă, 460 de milioane de euro vor merge pentru susţinerea capacităţilor de producţie din surse solare şi eoliene cu o putere totală de 950 MW. 400 de milioane de euro vor fi utilizaţi pentru realizare a 1.870 km de infrastructură nouă de distribuţie pregătită pentru mixul de gaze naturale cu hidrogen şi alte gaze fără carbon. 115 milioane de euro vor fi alocate unor proiecte de 100 de MW pentru producerea de hidrogen şi/sau utilizarea acestuia pentru stocarea de energie. De asemenea, un milion de euro va fi utilizat pentru suport tehnic privind dezvoltarea Strategiei naţionale pentru hidrogen.

Tot din PNRR, 300 de milioane de euro vor merge către schema de susţinere pentru centrale flexibile şi eficiente pentru producţia de energie electrică şi termică pe gaz cu emisii maxime de 250 gr. CO2/kWh (CHP) în vederea atingerii unei decarbonizări adânci; 80 de milioane de euro pentru 240 MW de stocaj energie electrică; 150 de milioane de euro pentru sprijinirea lanţului de producţie şi reciclare a bateriilor; 50 de milioane de euro pentru pentru sprijinirea dezvoltării lanţului industrial de producţie şi/sau asamblare şi/sau reciclare a celulelor şi panourilor fotovoltaice.

PNRR mai finanţează şi 50 de proiecte privind stimularea eficienţei energetice în industrie, cu suma totală de 64 de milioane de lei.

Fondul pentru Modernizare are o alocare estimată în prezent la peste 15 miliarde de euro (în funcţie de cotaţia viitoare a certificatelor CO2) cu o perioadă de implementare până în decembrie 2030.

Se pot finanţa proiecte privind stocarea energiei, înlocuirea cărbunelui şi echilibrarea reţelei, modernizarea şi construcţia de noi tronsoane de infrastructură energetică, hidrogen verde, cogenerare de înaltă eficienţă, modernizarea reţelelor de termoficare, energie nucleară, eficienţă energetică, biocarburanţi.

În ceea ce priveşte programul de finanţare "ElectricUp", acesta va avea o nouă etapă în 2022, iar întreprinderile mici şi mijlocii şi domeniului HORECA vor primi finanţare pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27kWp şi 100kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul Energetic Naţional, precum şi a staţiilor de reîncărcare de 22KW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.

Ministerul Energiei este în negocieri cu Comisia Europeană pentru a continua abordarea privind schema de ajutor de stat, similar mecanismului prevăzut prin OUG nr. 81/2019 pentru a susţine în continuare industriile energointensive. Peste 130 milioane de euro au fost alocate marilor consumatori de energie, iar numărul total al societăţilor care au beneficiat de ajutorul de stat conform OUG nr. 81/2019 este de 33, toate cu capital 100% privat, dintre care 12 societăţi cu răspundere limitată şi 21 societăţi pe acţiuni.

Totodată, sunt prevăzute fonduri pentru proiecte de energie şi în cadrul Politicii de coeziune pentru perioada 2021-2027, în Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă, unde există o axă dedicată, alocarea estimată fiind de circa 0,9 miliarde euro, respectiv în Programul Operaţional Tranziţie Justă care vizează sprijinirea diversificării economice a celor mai afectate teritorii, sprijinind totodată transformarea proceselor industriale necesară pentru o tranziţie spre o economie neutră, concomitent cu menţinerea sau creşterea numărului locurilor de muncă din aceste sectoare. Lansarea apelurilor de proiecte va avea loc după aprobarea de către Comisia Europeană a documentelor programatice (Acordul de Parteneriat şi Programele Operaţionale), negocierile cu Comisia fiind în sarcina Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

"Aşa cum ne-am asumat prin programul de guvernare, dar şi cu privire la atingerea ţintelor de decarbonare asumate de România, avem nevoie de investiţii serioase în domeniul energiei. Resurse financiare există, iar anul acesta vom lansa mai multe call-uri de proiecte în vederea accesării acestor fonduri. La Ministerul Energiei s-a lucrat deja şi avem aproape finalizate mai multe ghiduri pentru call-urile de proiecte, dar şi scheme de finanţare. De exemplu, în luna martie intenţionăm să lansăm apel pentru RES (Renewable Energy Sources) şi pentru producţia de Hidrogen - achiziţie de electrolizoare. Avem deja pregătit proiectul Ordonanţei de Urgenţă pentru stabilirea detaliilor Fondului pentru Modernizare. Există fonduri şi am încredere că anul acesta şi anii următori vom începe să investim cele peste 16 miliarde de euro pentru viitorul Energiei şi asigurarea securităţii energetice a României", a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu. AGERPRES/(autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...