Ministerul Educației: 68,09% dintre candidați au promovat sesiunea specială a bacalaureatului
Ministerul Educației Naționale informează că 68,09% dintre candidați au promovat sesiunea specială a bacalaureatului, iar doi candidați au obținut nota 10.
"Vineri, 27 mai 2016, au fost afișate rezultatele obținute de candidații înscriși la sesiunea specială de bacalaureat pentru absolvenții de liceu din loturile naționale care se pregătesc pentru competițiile internaționale sportive sau pe discipline, precum și pentru liceenii care susțin admiterea în universitățile din străinătate în aceeași perioadă cu prima sesiune a bacalaureatului", informează MENCȘ, într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.
Potrivit sursei citate, din totalul celor 235 candidați prezenți, 160 au promovat, reprezentând 68,09 %. La această sesiune, doi candidați au promovat cu media 10. De asemenea, dintre cei 160 de candidați care au promovat examenul, 39 au avut medii între 6 și 6,99, 36 au avut medii între 7 și 7,99, 25 — între 8 și 8,99, 58 au avut medii între 9 și 9,99 iar doi — media 10.
AGERPRES