Mitingurile de protest din Piaţa Universităţii împotriva Guvernului condus de Frontul Salvării Naționale au fost reprimate în perioada 13-15 iunie 1990 de către forțele de ordine cu ajutorul minerilor din Valea Jiului. Ei au venit în Capitală la îndemnul lui Ion Iliescu.

Minerii au ocupat Piața Universității în 14 iunie 1990 FOTO Adevărul

Minerii din Valea Jiului, conduși de Miron Cozma, au ajuns în Gara de Nord înainte de răsărit, pe 14 iunie. Au venit și din alte părți ale țării, astfel că Bucureștiul a fost "ocupat" de peste 10.000 de ortaci, până la 20.000, după alte estimări. S-au împărțit în grupuri și au plecat spre mai multe puncte din Capitală. Minerii au fost întâmpinați atunci de la balconul Guvernului de însuși preşedintele Ion Iliescu, care i-a îndemnat să „facă curăţenie”.

„Mă adresez dumneavoastră, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat, la chemarea noastră. Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa în Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră”, le-a spus Ion Iliescu, caracterizându-i pe protestatarii din piață drept „elemente de-a dreptul fasciste”, „elemente incitate, multe din ele drogate”.

Au pretins că au venit „să planteze panseluțe”

Cel mai mare grup de mineri a ajuns în Piața Universității, unde minerii au pretins că au venit „să planteze panseluțele” distruse de manifestanții care ocupaseră locul. De fapt, ei au ocupat piața, au pătruns în sediile facultăților din cadrul Universității București și au bătut pe oricine întâlneau în cale, studenți, profesori, manifestanți.

Marian Munteanu, liderul studenților protestatari, a fost la un pas să fie linșat. De asemenea, distrugerile provocate au fost importante. Alte grupuri de mineri au mers la sediul televiziunii publice și la sediile partidelor de opoziție, unde „au făcut ordine”. Au fost devastate sediile PNȚCD și PNL și nici casele liderilor țărăniști Corneliu Coposu și Ion Rațiu nu au scăpat de furia minerilor, fiind vandalizate. Și redacțiile ziarelor care făceau opoziție puterii FSN-iste au fost pe traseul minerilor. România liberă a suferit distrugeri mari, iar un comitet al minerilor a "decretat" că ziarul nu mai are voie să apară.

„Oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu”

Pe 15 iunie la prânz, în București era deja „ordinea” dorită de președintele Ion Iliescu. Ortacii s-au adunat la Romexpo, unde Ion Iliescu le-a adresat un mesaj de mulțumire. „Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”, le-a spus preşedintele de atunci, Ion Iliescu.

Bilanțul celor trei zile de violențe a fost de 4 morți, peste 1.300 de răniți, peste 1.200 de persoane lipsite de libertate ilegal, iar pagubele materiale imense. Toate acestea au fost inventariate în rechizitoriul procurorilor militari care au instrumentat dosarul Mineriadei 13-15 iunie 1990 și pentru care niciun vinovat nu a fost tras la răspundere în ultimii 33 de ani.

În presa vremii, relatările despre ceea ce s-a întâmplat în 13 - 15 iunie oscilau între „tentativă de lovitură de stat”şi „dovada gravei crize morale” prin care trecea ţara având drept consecinţă „întoarcerea la epoca de piatră”.

Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost a treia ocazie în care FSN a utilizat minerii din Valea Jiului ca forţă de represiune împotriva celor care contestau regimul instaurat după Revoluţia din decembrie 1989, însă brutalitatea intervenţiei a fost fără precedent.