Minciuna iese la iveală?/Șapte decese au fost înregistrate în Wuhan/Temeri în China legate de un nou val de contagiune.

Minciuna iese la iveală?/Șapte decese au fost înregistrate în Wuhan/Temeri în China legate de un nou val de contagiune.

China a raportat marţi 78 de cazuri de COVID-19, majoritatea contaminări importate din străinătate, provocând temeri legate de un nou val de contagiune, scrie AFP, transmite  Agerpres .

Pe de altă parte, au fost înregistrate şapte decese, potrivit bilanţului oficial al Ministerului Sănătăţii. Toate au survenit la Wuhan, leagănul pandemiei, unde un nou caz a fost semnalat după cinci zile fără contaminări suplimentare.

Imensa majoritate a noilor cazuri din China sunt contaminări ale unor persoane venind din străinătate, în timp ce pandemia părea sub control în ţară.

Din cele 78 de noi contaminări semnalate marţi, 74 sunt cazuri aşa-zise importate, aproape dublu faţă de ziua precedentă.

Numeroase oraşe au adoptat reguli stricte pentru a-i pune în carantină pe noii sosiţi. Cu începere de luni, toate zborurile internaţionale cu destinaţia Beijing trebuie să facă escală în prealabil pe alt aeroport chinez unde pasagerii sunt supuşii depistării virusului.

Cu peste 80.000 de cazuri şi 3.277 de decese anunţate oficial, China este a doua ţară cea mai grav afectată la nivel mondial de noul coronavirus după Italia. În total, au fost semnalate 427 de contaminări importate.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”