Miltarul ucrainean, care şi-a anunţat dezertarea pe Facebook, a fost arestat. De ce a părăsit unitatea fără permisiune
Militarul Serghii Gnezdilov a fost arestat şi apoi plasat în detenţie de către autorităţile ucrainene, după ce a anunţat pe Facebook, la 21 septembrie, că-şi părăseşte fără permisiune unitatea, Brigada 56.
Soldați ucraineni pe front FOTO: Arhivă
Militarul riscă până la 12 ani de închisoare, a anunţat pe Telegram Biroul ucrainean de anchete (DBR).
„Abandonarea demonstrativă şi publică a unei unităţi militare pe timp de război nu este doar imorală faţă de camarazii săi, ci ea demoralizează societatea şi provoacă o falsă dezbatere care face în mod clar jocul inamicului”, îl acuză DBR, potrivit News.ro.
Ce nemulțumiri a invocat soldatul
Serghii Gnezdilov anunţa pe rețelele de socializare că „problema odihnei infanteriei şi stabilirea unor condiţii clare ale serviciului în prima linie este o problemă de securitate naţională”.
„Ei încearcă să ne convingă că nu există oameni care să-l înlocuiască pe infanteristul care poartă acest război pe umerii săi. Cinci milioane de bărbaţi care pot să-şi satisfacă serviciul le spun militarilor din prima linie că acest război nu este al lor”, a spus Serghii Gnezdilov.
Durata nedeterimată a servciului militar pe timpul legii marţiale este subiect de dezbatere în Ucraina, care se confruntă din februarie 2022 cu cel mai grav conflict armat din Europa din 1945 încoace, soldat cu zeci de mii de morţi.
În mai, Ucraina s-a dotat cu o nouă lege în vederea unei consolidări a mobilizării şi înrolării a zeci de mii de bărbaţi. Însă problema este departe de a fi soluţionată.
Pe de altă parte, scrie Le Figaro, în fiecare lună, peste 5.000 de militari ucraineni îşi abandonează unitatea sau dezertează, potrivit justiţiei ucrainene, ale cărei cifre pot să fie subestimate.
Sursa: adevarul.ro