Milli Vanilli: escroci sau victime? Povestea celei mai mari înșelătorii din istoria muzicii FOTO VIDEO

Milli Vanilli: escroci sau victime? Povestea celei mai mari înșelătorii din istoria muzicii FOTO VIDEO

Un documentar recent lansat spune povestea celebrului duo al anilor ʼ80-ʼ90, dincolo de scandalul uriaș legat de playback în care au fost implicați artiștii.

Milli Vanilli a declanșat cel mai mare scandal din muzica pop FOTO Profimedia

Milli Vanilli a declanșat cel mai mare scandal din muzica pop FOTO Profimedia

Milli Vanilli va rămâne în istorie pentru cel mai mare scandal din muzica pop. De la mărire la decădere nu a fost decât un pas. Toată lumea știe povestea: doi tineri europeni de culoare, Fab și Rob, au cucerit lumea scena dance-pop din anii optzeci, cu hitul „Girl You Know Itʼs True“. Au avut trei piese number one în SUA și au câștigat un Grammy pentru debut.

Aveau cele mai extravagante coafuri, cei mai strâmți colanți, cele mai bune mișcări de dans. Apoi, toată lumea a aflat că fac playback și că vocile din piese nu erau ale lor. A urmat prăbușirea: Fab și Rob au fost scoși de pe radio și TV, premiul Grammy le-a fost retras și au devenit paria în industria muzicală.

Noul documentar al regizorului Luke Korem arată o altă latură a poveștii. „Milli Vanilli“ a avut premiera la Festivalul de Film de la Tribeca și va fi difuzat din această toamnă pe Paramount +. Este o privire în interiorul industriei muzicale, acolo unde se „fabrică“ staruri, dar spune povestea din perspectiva duo-ului.

Rob Pilatus nu și-a revenit niciodată după scandal și a murit în 1998, după ani de dependență de droguri. Avea doar 35 de ani. Dar Fabrice Morvan este în viață și își spune povestea. „Există un proverb francez: adevărul urcă pe scări, minciuna ia liftul“, a declarat el pentru revista „Rolling Stone“.

Când Milli Vanilli a fost demonizată, Fab și Rob au fost țapii ispășitori. Toată indignarea publicului s-a răsfrânt asupra lor, nu asupra producătorului, managerilor sau a casei de discuri.

Fab, născut la Paris, și Rob, născut în Germania, s-au cunoscut la o petrecere, la Munchen. „Pe vremea aceea, nu erau mulți oameni de culoare în Munchen“, spune Fab în documentar. Amândoi fuseseră abuzați în copilărie, amândoi își căutau o familie. S-au mutat împreună, visând deja la celebritate. „Era fratele meu mai mare. Eu nu vorbeam foarte bine germana. El a fost protectorul meu“, povestește Morvan.

Milli Vanilli, de la mărire la decădere

Apoi, producătorul german Frank Farian, care crease fenomenul Boney M, le-a oferit un contract. „Nu l-am citit niciodată“, spune Fab. Au fost afectați când Farian a refuzat să-i lase să cânte pe single-ul lor de debut din 1988, „Girl You Know It’s True“, dar intraseră deja în joc. Toată lumea putea observa discrepanța dintre vocea subțire a lui Pilatus, atunci când dădea interviuri, și vocea gravă din piese. „Toată lumea mă întreabă dacă eu cânt pe acest disc. Până și mama mă întreabă. Sunt o persoană foarte mândră și este jenant“, declara artistul, la vremea respectivă.

La premiile Grammy, playback-ul făcut de cei doi a fost flagrant. Și azi rămâne un mister de ce Frank Farian a făcut această înșelătorie atât de evidentă. „Iar noi am îmbrățișat minciuna“, spune Morvan în documentar. Succesul venit peste noapte i-a transformat total. Când au câștigat premiul Grammy, Paul McCartney a venit să-i felicite, dar Pilatus i-a spus: „Mai târziu“. „Din punct de vedere muzical, suntem mai talentați decât Bob Dylan. Suntem mai talentați decât Paul McCartney. La Mick Jagger, liniile nu sunt clare. Eu sunt noul Elvis“, declara Rob Pilatus în „Time“.

Când playbackul a fost descoperit, întreaga industrie s-a arătat șocată. Președintele Arista (casa de discuri a trupei) a spus că nici el, nici conducerea nu au știut nimic. „Când am făcut documentarul, ceea ce mi s-a părut interesant a fost lipsa de remuşcări a unor oameni, acum, la 30 de ani de la acel scandal. Nimeni nu spune: Rob și Fab nu ar fi trebuit să fie singurii găsiți vinovați. Acesta a fost proiectul nostru. Milli Vanilli nu înseamnă doar Rob și Fab, de fapt, nici măcar nu a fost ideea lor“, încheie regizorul documentarului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!