Militarii ruși, vizați de legi dure dacă nu vor să lupte în Ucraina: 10 ani de închisoare pentru dezertori și cei care se predau

Militarii ruși, vizați de legi dure dacă nu vor să lupte în Ucraina: 10 ani de închisoare pentru dezertori și cei care se predau

Parlamentarii ruși au adoptat marți un proiect de lege care înăsprește pedepsele pentru dezertarea și predarea voluntară în timp de război. Potrivit legii, rușii riscă acum o pedeapsă de până la 10 ani pentru dezertare și de până la 15 ani pentru jaf în timpul conflictului armat, relatează The Moscow Times .

Deputații Dumei ruse au adoptat marți o lege modificată care prevede închisoarea de până la 10 ani pentru predarea voluntară și dezertare și de până la 15 ani pentru jaf în timp de război.

Proiectul de lege, adoptat marţi în a doua şi a treia lectură de către camera inferioară a parlamentului, Duma, vine pe fondul dezbaterilor din interiorul Rusiei cu privire la o posibilă mobilizare, un pas care ar putea escalada semnificativ conflictul din Ucraina.

Conform noii legislații, dezertarea în timpul unei perioade de mobilizare sau de lege marțială va fi pedepsită cu până la 10 ani de închisoare, față de cinci ani în conformitate cu legea actuală.

Soldații care se predau de bunăvoie inamicului se vor confrunta, de asemenea, cu o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare, iar cei condamnați pentru jafuri ar putea primi 15 ani.

Un alt amendament introduce o pedeapsă cu închisoarea de până la 3 ani pentru cei care refuză să meargă la luptă sau să îndeplinească ordinul unui ofițer.

Soldații care refuză serviciul pot fi închiși chiar și fără legea marțială, a declarat avocatul militar Maxim Grebenyuk pentru site-ul de știri independent Vyorstka, subliniind limbajul din legislația care pedepsește soldații în timpul unui „conflict armat”.

Totodată, proiectul de lege introduce conceptele de „mobilizare”, „lege marțială” și vreme de război”, nemenționate anterior în Codul Penal rus, potrivit avocatului pentru drepturile omului Pavel Chikov, care a raportat pentru prima dată proiectul de lege al Dumei.

Noua legislație ar putea deschide calea pentru mobilizarea generală, în încercarea Rusiei de a-și reface trupele epuizate din Ucraina.

Pentru a deveni lege, proiectul de lege trebuie să primească aprobarea camerei superioare și apoi să fie semnat de președintele Vladimir Putin – pași care sunt considerați formalități.


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?