Militarii care au murit în Afganistan, decorați post-mortem de președintele Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele de decorare post-mortem a sublocotenenților Marian Iulian Dumitrescu și Gheorghe Adrian-Ion Vizireanu, căzuți la datorie sâmbătă în Afganistan.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a conferit post-mortem Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de război, sublocotenenților Marian Iulian Dumitrescu și Gheorghe Adrian-Ion Vizireanu "în semn de recunoștință și apreciere pentru dăruirea și curajul manifestate sub culorile drapelului național, pentru spiritul de sacrificiu dovedit pe timpul executării unei misiuni de luptă în Teatrul de Operații din Afganistan".
De asemenea, "în semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de luptă în Teatrul de Operații din Afganistan, în timpul căreia a fost rănit", președintele Klaus Iohannis a conferit Medalia Națională "Serviciul Credincios" Clasa a II-a, cu însemn pentru militari, de război, sergentului major Paul Bogdan-Emanuel Dragomir.
Decorările au fost făcute la propunerea ministrului Apărării Naționale, Mihnea Motoc.
Cei doi militari români și-au pierdut viața în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani. În aceeași misiune a fost rănit un al treilea militar român.
AGERPRES