Milioane de britanici sar peste mese din cauza creșterii costurilor

Milioane de britanici sar peste mese din cauza creșterii costurilor

Potrivit unui sondaj realizat de Which?, milioane de britanici sar peste mese din cauza creșterii costurilor în Marea Britanie, mai ales la alimente care au împins inflația la peste 10%.

Milioane de britanici sar peste mese din cauza creșterii costurilor Foto Shutterstock

Milioane de britanici sar peste mese din cauza creșterii costurilor Foto Shutterstock

Cei de la Which? au realizat un sondaj pe aproximativ 3.000 de persoane din care a reieșit că jumătate din familiile britanice au ajuns să reducă numărul de mese. Peste jumătate din persoane au precizat că le este dificil să mai mănânce sănătos în comparație cu perioada de dinainte de criză. Oamenii mizează foarte mult pe mâncare deja preparată pentru a reduce consumul de gaze și electricitate, potrivit Agerpres.

Asociația britanică pentru protecția consumatorilor a anunțat, miercuri, că milioane de gospodării riscă să ajungă în sărăcie energetică, din cauza scurtării duratei plafonului la facturile de energie.

Jeremy Hunt a redus sprijinul energetic la doar șase luni, în actualul context în care prețurile gazelor au crescut considerabil de la invazia Rusiei în Ucraina. Marea Britanie a ajuns la o inflație de 10.1%, cea mai mare dintre țările G7, atingând cel mai mare nivel din ultimii patruzeci de ani.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”