Miliardarul american Jim Rogers: vine cea mai mare criză economică. Vor fi țări în faliment, bănci, spitale și universități închise

Miliardarul american Jim Rogers: vine cea mai mare criză economică. Vor fi țări în faliment, bănci, spitale și universități închise

La sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor va debuta o criză financiară majoră, spune investitorul legendar Jim Rogers. Datoriile sunt mai mari decât acum 10 ani și de aceea și șocul va fi mai mare, iar băncile centrale nu vor mai putea face nimic. Vor fi țări în faliment și vor dispărea instituții foarte vechi, precum muzee, spitale, universități și bănci. Să ne pregătim pentru ce este mai rău!, relatează  Profit.ro .

Acesta este avertismentul unuia dintre cei mai experimentați investitori din piețele financiare mondiale. Jim Rogers, cel care a fondat în anii ’70 Quantum Fund, împreună cu George Soros, anticipează că un crah bursier va premerge o criză economică majoră, cea mai mare din ultimii zeci de ani. „Câteva acțiuni din America intră în bubble. Balonul speculativ va veni și va intra în colaps. Ar trebui să fim îngrijorați”, a declarat Rogers pentru emisiunea Bottom Line a publicației online Business Insider. Va fi însă "un noroc" pentru jurnaliști, pentru că vor avea o criză de relatat, a mai adăugat el.

Momentul este aproape. Întrebat de realizator când va începe șocul financiar, Rogers a răspuns, fără să șovăie, că la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor. Nu știe care va fi factorul declanșator. Cel mai probabil, ar fi un faliment care să antreneze panica investitorilor că va urma o spirală a imposibilității de plată a datoriilor. Poate fi, de exemplu, falimentul unui fond de pensii.

La început va fi negat faptul că va avea implicații, dar se va repeta povestea din anii 2007-2008. În anul 2007 Islanda a dat faliment, dar investitorii au spus că este o țară mică. Au urmat însă Irlanda, Bear Sterns, Lehman Brothers, spune Rogers.

Datorii mult prea mari ca să nu vină o criză

Cât de mare va fi crahul?, a fost întrebat investitorul legendar. „Va fi cel mai rău din viața ta!”, îi răspunde realizatorului Henry Blodget. „Va fi cel mai mare și din viața mea și sunt mai în vârstă ca tine.” Născut în 1942, Rogers are 74 de ani.

Nu este o opinie singulară. Nu mai departe de săptămâna trecută, Bill Gross, cel care la PIMCO a avut active în administrare de 2.000 miliarde dolari, declara că se așteaptă să vină o nouă criză, iar aceasta să fie mai gravă decât cea din anul 2008, mai scrie  Profit.ro .

Argumentele celor 2 sunt clare. Dacă în anul 2008 am avut o criză a datoriilor care erau prea mari, în prezent acestea sunt încă și mai ridicate.

„Datoria de atunci este nimic față de ce este acum”, spune Rogers, aducând în discuție că, la criza precedentă, China avea excedent, bani pentru zile grele, dar acum până și a 2-a putere economică a lumii are datorii mari.

Nu va fi salvare

În ciclul precedent, au fost băncile centrale cele care au intervenit pentru a opri spirala distrugerii creditului. Vor reuși de data aceasta să împiedice criza? Rogers crede că nu. Vor fi oameni care vor vedea că dobânzile cresc și nu fac față cu plățile; vor cere ajutor, inclusiv la băncile centrale. Acesta nu va veni. „Vor încerca, dar nu va merge”, este părerea miliardarului american despre noul intervenționism monetar.

Cât de gravă va fi

Cum se va manifesta criza? „Veți vedea guverne falite, veți vedea țări falite”, răspunde Rogers. Amintește că, la criza precedentă, s-a prăbușit banca americană de investiții Lehman Brothers care avea 150 de ani. Acum nu mai vorbește nimeni despre ea. Se va întâmpla la fel și vor dispărea instituții foarte vechi: muzee, spitale, universități, instituții financiare, a conchis investitorul.




populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...