Oraşul Beihai, o destinaţie turistică populară, cunoscută pentru plaja sa cu nisip alb şi insula vulcanică din regiunea Guangxi, a raportat peste 500 de infectări cu virusul în ultima săptămână, un focar major, conform standardelor Chinei.
Sâmbătă, guvernul Beihai a impus un lockdown şi a ordonat testarea în masă a turiştilor, interzicând rezidenţilor să-şi părăsească casele.
Restricţiile ample din cauza COVID-19 au fost impuse şi pe insula Weizhou, aflată la o oră de mers cu barca, populară pentru coasta pitorească şi plajele sale. Începând de vineri, turiştilor li s-a spus să părăsească insula, în timp ce hotelurilor şi pensiunilor li s-a ordonat să le restituie oaspeţilor banii necondiţionat.
Duminică, insula Weizhou a închis toate barurile, cinematografele şi saloanele de masaj, chiar şi piscinele. Locurile pitoreşti de pe insulă au fost, de asemenea, închise.
Doi oficiali din oraş au fost concediaţi pentru că nu au luat măsuri adecvate pentru a preveni răspândirea virusului, a informat postul de stat CCTV.
Politica zero-COVID provoacă probleme afacerilor
Închiderea bruscă a staţiunii este cel mai recent exemplu al loviturii pe care strategia zero-COVID a Chinei o dă economiei. Săptămâna trecută, economia ţării înregistrat cea mai proastă performanţă trimestrială din ultimii doi ani, după ce luni de blocaje dure au făcut ravagii în întreaga ţară.
Industria turismului din China a fost lovită de restricţiile de călătorie aparent nesfârşite şi de blocările rapide, în special în acest an. În timpul sărbătorii Zilei Muncii din mai, au fost efectuate 160 de milioane de călătorii interne, o treime mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit ministerului Culturii şi Turismului.
Au existat speranţe că în multe destinaţii turistice vor fi mai mulţi turişti în vacanţa de vară, dar noile subvariante foarte transmisibile ale Omicron au pus şi mai multă presiune asupra autorităţilor locale nevoite să caute măsuri contra Covid.
Duminică, China a raportat aproape 600 de infecţii cu transmitere locală, cea mai mare creştere din mai. Cel puţin 16 regiuni din întreaga ţară au identificat cazuri de Covid transmise intern în luna iulie, potrivit Comisiei Naţionale de Sănătate.