Mii de persoane au manifestat la Madrid împotriva corupției
Mii de persoane au manifestat luni la Madrid pentru a apăra drepturile muncitorilor și 'împotriva corupției', unul dintre sloganurile manifestațiilor de 1 Mai, relatează AFP.
Marșul din centrul capitalei a survenit în contextul unui nou scandal care afectează Partidul Popular aflat la putere, suspectat de nereguli în legătură cu administrarea unei companii publice regionale de gestionare a apelor.
Partidul de stânga radical Podemos și Izquierda Unida (extremă-stânga) au făcut apel la manifestații nu doar pentru "locuri de muncă demne", dar și "împotriva precarității și corupției".
"Cel mai corupt este (Mariano) Rajoy", șeful partidului conservator de guvernământ, se putea citi pe una din pancartele afișate de manifestanți în Piața Puerta del Sol, în centru, unde marșul s-a încheiat în jurul orei locale 14.00 (12.00 GMT).
"Este principala problemă a acestei țări", explică Jose Martin, 59 de ani, fost angajat al Bankia, bancă publică aflată în centrul mai multor scandaluri privind nereguli. "Ei golesc bugetul statului", spune și soția sa, Carmen Juarez, funcționară în vârstă de 56 de ani, denunțând "tăierile în domeniile educației și sănătății". "Este indecent", mai spune ea.
"Corupția din țară este insuportabilă", își manifestă indignarea o altă manifestantă, Dolores Sanz, 69 de ani, exprimând un sentiment tot mai răspândit. Conform sondajelor, spaniolii plasează corupția imediat după șomaj pe lista principalelor lor preocupări.
AGERPRES