Cunoscutul filosof și eseist român Mihai Șora a murit la vârsta de 106 ani, potrivit unei postări făcute de soția sa Luiza Palanciuc - Șora pe pagina de Facebook.

„Iubitule,

ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.

Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.

E frig fără tine, iubitule.

Aziul”

Figură reprezentativă a democrației postdecembriste și a protestelor pentru Legile Justiției

Mihai Șora a fost ales de Politico în 2018 în prestigiosul său top, ca figură publică anti-sistem care poate influența viitorul țării și viitorul european.

El a devenit o figură publică asociată protestelor anti-guvernamentale fiind frecvent prezent la protestele stradale, denunțând proiecte cu potențial ecologic dezastruos sau modificarea legilor justiției, despre care spunea că ar putea anula eforturile anticorupție depuse în România.

Primii ani de viață, educație

Al doilea fiu al preotului Meletie Șora și al Anei (născută Bogdan), Mihai Șora studiază la Școala primară din comuna Izvin, județul Timiș, apoi la Timișoara (1923–1927), încheind studiile liceale la „Constantin Diaconovici-Loga” din același oraș (1927–1934), unde a studiat filosofia și limbile clasice, latina și elena.

A continuat studiul filosofiei la Universitatea din București (1934–1938). I-a avut ca profesori, printre alții, pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, iar la seminar l-a avut ca asistent, timp de trei ani, pe Mircea Eliade. Mihai Șora a obținut o bursă din partea Institutului Francez din București în 1938 (concomitent cu Eugène Ionesco). A părăsit Parisul aflat sub ocupație germană în 1940 și a ajuns în Grenoble, unde, sub îndrumarea lui Jacques Chevalier, a realizat o teză de doctorat despre opera lui Blaise Pascal.

De la lupta antinazistă și înscrierea în Partidul Comunist Francez la „Biblioteca Pentru Toți”

Când intrarea germanilor în Paris a fost iminentă, soții Șora au plecat în sudul Franței și, după lungi peregrinări, s-au stabilit la Grenoble. Aici rămân până după eliberarea Franței, în 1944, fiind martori la ororile dictaturii hitleriste. Mânat de un antifascism militant, Mihai Șora s-a înscris în Partidul Comunist Francez.

În cartea-interviu redactată de Leonid Dragomir, Mihai Șora își explică opțiunea politică de atunci:

„Discutasem îndelung cu prietenii mei din studenție despre procesele staliniste din anii '30, știam exact care le fuseseră dedesubturile, dar pe vreme de război s-a înfiripat (sau, cel puțin, așa mi se părea) un fel de democratizare reală, s-au deschis bisericile etc. Totul s-a dovedit, în cele din urmă, a nu fi fost decât o manevră prin care Stalin voia să-și câștige o platformă populară; în presa aliată lucrurile erau însă prezentate ca o democratizare reală, ca o îndulcire a regimului. Un proces ireversibil, credeam eu. Nu m-am lămurit decât atunci când am ajuns aici. Și cred că, dacă rămâneam în Franța, s-ar fi putut să încremenesc și eu, ca toată intelectualitatea franceză, în postura unui intelectual de stânga – ba chiar comunizant.”

Între anii 1945 și 1948 activează ca cercetător la Centre national de la recherche scientifique din Paris. A debutat la Gallimard cu Du dialogue intérieur. Fragment d'une anthropologie métaphysique în anul 1947.

Cartea a avut ecouri printre mari personalități filosofice franceze. A refuzat cetățenia franceză care i-a fost propusă imediat după apariția cărții la Gallimard.

În 1948 a plecat în România pentru a-și vedea părinții, însă autoritățile nu i-au permis să se întoarcă în Franța, acolo unde îl așteptau soția și cei doi copii. Ulterior, aceștia au fost nevoiți să îl urmeze. Forțat să stea în România după 1948, timp de 20 de ani nu a publicat nimic.

A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe în perioada ministeriatului Anei Pauker (1948–1951), apoi ca șef de secție la Editura pentru Limbi Străine (1951–1954) și redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954–1969), unde are meritul editorial de a fi fost fondatorul noii serii BPT (acronim pentru „Biblioteca Pentru Toți”).

În urma publicării Antologiei poeziei interbelice, în care erau prezenți poeți ca Nichifor Crainic și Radu Gyr, foști deținuți politici, iar, din emigrație, Aron Cotruș, Ștefan Baciu și Horia Stamatu, este imediat înlăturat și trimis ca simplu redactor la Editura Enciclopedică.

Mihai Șora despre bucuriile și neajunsurile împlinirii a 105 ani (arhiva TVR)

Dorin Dobrincu: Șora nu a fost un activist politic

Șora nu a fost un activist politic, dar faptul că venea din Franța, că figura ca membru al Partidului Comunist Francez, că era căsătorit cu o evreică (iar evreii fuseseră vânați cu obstinație de naziști și duși în lagărele de exterminare din Germania și Polonia), ei bine, toate acestea reprezentau o „garanție” că putea fi folosit cel puțin pe poziții tehnice în aparatul de stat politizat.

În această vreme, unii dintre vechii angajați din MAE erau epurați. Fie pentru că erau legați de vechile partide, fie pentru că fuseseră apropiați de anumiți miniștri sau oameni politici condamnați deja de comuniști. Epurările începuseră în anii dinainte, iar după instalarea Anei Pauker în fruntea MAE ele s-au extins. De altfel, ea însăși avea să fie epurată de niște staliniști mai abili – în frunte cu Gheorghe Gheorghiu Dej – în 1952, ceea ce a implicat și înlăturarea din fruntea Externelor.

„A-l face pe Șora un secondant al lui Pauker este retorică ieftină. Indignare de antena3, criticatac sau radicalism de tip facebook. Cu excepția unei scurte perioade în care a fost angajat la MAE ca funcționar, omul a lucrat doar în edituri, a inițiat colecții, a publicat cărțile altora, inclusiv ale unora aflați anterior la index din motive ideologice și politice. Nu a lucrat nici în aparatul de propagandă, nici în Securitate.”, explică istoricul Dorin Dobrincu pe Contributors.ro .

Vladimir Tismăneanu: În cultura românească de astăzi, domnul Mihai Șora este simbolul și încarnarea eticii responsabilității

Asemenea unor Boris Souvarine, Panait Istrati, François Furet, Arthur Koestler, Tibor Déry, Edgar Morin, Ágnes Heller, Annie Kriegel, Aleksander Wat sau Leszek Kołakowski, domnul Mihai Șora ilustrează, cu o superbă noblețe, tradiția apostaziei, a acelei iluminări care i-a făcut pe atâția intelectuali din veacul douăzeci să-și depășească limitările doctrinare și să pășească demn în imperiul adevărului, scria Vladimir Tismăneanu despre Șora la împlinirea 106 ani.

În cultura românească de astăzi, domnul Mihai Șora este simbolul și încarnarea eticii responsabilității. L-am vizitat in biroul său de la MInisterul Educației la începutul lunii martie 1990. L-am întrebat care este, in viziunea sa, slăbiciunea cea mare a democrației in curs de constituire in România. Răspunsul sau de-atunci este încă valabil: "Absența unei viziuni comune despre binele public", spunea Tismâneanu.