Poetul Mihai Eminescu era și un cunoscut activitst politic al vremurilor sale. Acesta, pătruns de ideologiile naționaliste ale vremii, organiza în secret un complot prin care să provoace revolte în ținuturile locuite de români din Imperiul Austro-Ungar. Unii spun că a plătit cu viața.

Poetul Mihai Eminescu era un patriot declarat FOTO profimedia

Poetul Mihai Eminescu este probabil una dintre cele mai faimoase personalități ale literaturii și istoriei românilor. Considerat un geniu național, poet național sau una dintre cele mai frumoase expresii ale talentului literar românesc, Eminescu a fost privit din mai multe unghiuri ale personalității și creației sale, fie ca scriitor, jurnalist sau pur și simplu personaj boem. Puțin cunoscut publicului larg este însă faptul că Mihai Eminescu a fost un naționalist puternic implicat în activitatea politică subversivă, din punctul de vedere al unor contemporani. Mihai Eminescu ar fi pregătit în secret un adevărat război de guerrilă, o revoltă în ținuturile locuite de români, din cadrul Imperiului Austro-Ungar. Acesta imaginase un plan, de unificare a tuturor ținuturilor cu populație mare românească, adică inclusiv alipirea Transilvaniei și Bucovinei. Unii cercetători sau pasionați de viața și opera lui Eminescu spun că toate aceste demersuri, încercări de revoluție, l-ar fi costat viața pe marele poet.

Originile naționalismului lui Eminescu. ”Trăiască nația”

Despre Eminescu unii spun că a fost naționalist, alții că a fost patriot. Probabil a fost și una și cealaltă. Mai ales că acesta a trăit într-un adevărat secol al națiunilor, un veac de afirmare a popoarelor de pe tot cuprinsul Europei și formarea de noi state, pe considerente etnice. Revoluția de la 1848 a fost grăitoare în acest sens, iar ecourile sale au persistat până la finele secolului al XIX lea. Eminescu a fost un om al timpului său, pătruns de ideile naționale care au pus stăpânire pe bătrânul continent. Așa cum arată, multe dintre versurile poeziilor sale. Se spune că Eminescu a fost influențat de profesorul său preferat, Aron Pumnul, în anii de liceu, la Cernăuți, pe atunci aflat în Imperiul Austro-Ungar. Aron Pumnul a fost revoluționar pașoptist în Transilvania, autor al unor publicații naționaliste în Bucovina austriacă. Tânărul Eminescu, venit de la Botoșani, a fost atras iremediabil de ideile profesorului său, de naționalismul său militantist.

La numai 17 ani, Eminescu scria poezia „Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie”. Este un poem manifest în care-și exprima ideile naționale și totodată idealul de unire al tuturor provinciilor românești, ideal inspirat cel mai probabil de Aron Pumnul. Odată ajuns student la Viena, Eminescu ajunge să se certe cu Ioan Slavici, venit să-și satisfacă serviciul militar la Viena( pe atunci transilvănenii serveau în armata austro-ungară). , pentru că vorbea „limba cuceritorilor”. „Limba pe care o vorbea Slavici şi simpatia lui pentru Austria produceau iritaţie şi dispreţ în Eminescu”, scria George Călinescu în „Viaţa şi opera lui Mihai Eminescu”. Este cunoscut faptul că încă din perioada în urma studiile la Viena obișnuia să-și salute prietenii cu „Trăiască nația”. Celor care i-o luau înainte, cunoscându-i salutul, le răspundea „Sus cu dânsa!”. Ideile naționaliste și patriotice se vor reflecta în opera sa literară dar și în editorialele din ziarul ”Timpul”, un oficios conservator, unde a lucrat o bună perioadă de timp.

Eminescu și ”Dacia Mare”, obsesia unificării

Naționalismul lui Eminescu nu se rezuma doar la versuri, articole de ziar sau vorbe mari. Poetul de origine botoșăneană era implicat încă din anii studiilor la Viena în tot felul de acțiuni iredentiste, unioniste, încercând să stârnească agitație în Imperiul Austro-Ungar. Ideea de bază a lui Eminescu era unificarea tuturor provinciilor cu populație majoritar românească, în același stat. În anul 1870 publică în gazeta ”Federațiunea din Pesta„ un îndemn la revoltă, adresat transilvănenilor, împotriva stăpânirii. „Vina aceste direcţiuni o au descreieraţii lor de magnaţi, a căror vanitate îi făcea să creadă cum că în această ţară, ce e mai mult a noastră decât a lor, ei vor putea maghiariza până şi pietrele. (...) Noi am putea uza de drepturile noastre prin propria noastră iniţiativă, am putea proclama autonomia Transilvaniei”, scria Eminescu.

Acest articol făcea parte dintr-o serie întreagă de manifeste publice ale poetului. Împreună cu alți studenți atât transilvăneni, dar și bucovineni sau din zonele extracarpatice, grupați în asociația ”România Jună”, Eminescu, din postura de secretar al asociației, planifică o întâlnire pan-românească la mormântul lui Ștefan cel Mare de la Putna. Mai mult decât atât răspândea ideea unui referendum prin care românii bucovineni sau transilvăneni să-și arate dorința de a se desprinde din imperiu și unificarea cu România. Eminescu este dată în judecată și ajunge la un pas de expulzare. O vreme poetul a renunțat la activitățile subversive din Imperiul Austro-Ungar . De altfel s-a și întors acasă și a fost absorbit de munca la ziar dar și de activitățile literare și viața boemă din preajma Junimii. Ideea unificării nu a dispărut la Eminescu. La un moment dat, ca redactor la „Timpul” se apucă și face o adevărată campanie mediatică prin care promovează acest ideal al unificării. Pune la punct și un proiect național, care a mai existat în trecut, inclusiv în evul mediu, numit „Dacia Mare”. Este de la sine înțeles ce presupunea acest proiect. Adică unificarea teritoriilor românești, ba chiar a tuturor ținuturilor care ar fi fost cuprinse în hotarele vechi ale Regatului Dac.

Eminescu plănuia o răscoală și un adevărat război de guerrilă

Aparent activismul politic al lui Eminescu pare să se fi oprit în paginile ziarului „Timpul”, în versurile poeziilor sale, sau în discuțiile înflăcărate din boema ieșeană sau bucureșteană. Sunt însă eminoscologi și istorici literari care spun că Eminescu chiar punea la cale o revoltă. În mod real. După anul 1878 și recunoașterea independenței României, plus constituirea oficială a Regatului României, activismul politic al lui Eminescu capătă dimensiuni nebănuite. În anul 1882, pune bazele unei organizații naționaliste și unioniste numită ”Societatea Carpații”. Printre fondatori se numără numeroși intelectualiu din România, Banat, Trasilvania și Bucovina. Figura centrală a societății era evident Eminescu, motorul acestui grup unionist. În scurt timp, ”Societății Carpații„ i se raliază multe organizații studențești.

Scopul secret al acestei asociații, așa cum îl ticluise Eminescu era declanșarea unei revolte în teritoriile locuite de români din Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Țarist. Prima revoltă urma să fie declanșată în Transilvania, iar mai apoi focare în Bucovina și Basarabia. Practic, urma să fie realizat visul unionist al lui Eminescu, „Dacia Mare”. ”Societatea Carpaţii avea drept ţintă refacerea Daciei Mari, proiect ce prefigurează România Mare de la 1918. Iar Eminescu era o personalitate centrală a Societăţii Carpaţii, principala voce pentru Transilvania, cum se exprimă N. Georgescu, ca şi pentru Bucovina sau Banat şi Basarabia”, preciza Theodor Codreanu în lucrarea sa ”Eminescu-drama sacrificării“.

Iar lucrurile erau bine planificate și puse la punct. Numărul filialelor societății creștea constant, iar autoritățile bănuiau că sunt locuri în care erau stocate arme, tocmai pentru a declanșa o revoltă și un război de guerillă în teritoriile menționate. Erau deja trimise manifeste în Transilvania prin intermediul elevilor ardeleni care învățau în Regat, se strângeau fonduri. Prima revoltă era planificată în anul 1883 și la ea urmau să i-a parte peste 2000 de oameni. ”Prin 1882-1883, am mai spus-o, Eminescu era dispus să utilizeze chiar metodele organizatorice ale francmasoneriei pentru realizarea marelui său proiect de renaştere şi unitate naţională. Ministerul de interne atrăgea atenţia că filialele societăţii se extind rapid. Mai mult, cea din Ploieşti a creat subfiliale în Câmpina, Urlaţi, Mizil, Vălenii de Munte, că adunările se ţin în mare secret, că acţiunile sunt finanţate şi din Ardeal. Societatea era pregătită chiar şi pentru luptă armată“, preciza Theodor Codreanu.

România la un pas de război cu Germania

Gluma se cam îngroșa iar serviciile austriece dar și românești aflaseră destul despre planurile „Societății Carpații”. Tocmai de aceea pe data de 28 iunie 1883, Imperiul Austro-Ungar a rupt relațiile diplomatice cu România. Trupe austriece au fost aduse pe linia Carpaților, gata să treacă granița. În același timp, Otto von Bismarck amenințase deja cu războiul. Situația era cât se poate de delicată, mai ales că regele Carol I era neamț iar Austro-Ungaria și Germania erau considerați buni garanți, un factor de echilbru față de politica Imperiului Țarist, în zonă. Tocmai de aceea societatea ”Carpații„ a fost scoasă în afara legii și interzisă, printr-un pact secret cu austriecii. În plus, se bănuiește că s-a hotărât și îndepărtarea lui Mihai Eminescu, motorul întregului scandal. Poetul era considerat un individ periculos, inclusiv de conservatori. Sunt și cei care cred că poetul a fost închis cu ordin de stat la sanatoriu și mai apoi ucis prin tratament cu mercur. Evident, este doar o supoziție.