Mihai Craiu: COVID-19 la copii evoluează rareori cu forme semnificative de boală

Mihai Craiu: COVID-19 la copii evoluează rareori cu forme semnificative de boală

Medicul Mihai Craiu de la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului "Alessandrescu-Rusescu" a declarat, luni, că infecţia cu noul coronavirus la copii "rareori" evoluează cu forme "semnificative" de boală, adăugând că cei mai mulţi pacienţi pediatrici aflaţi la terapie intensivă sunt sugari cu comorbidităţi şi adolescenţi.

"Infecţia COVID la copii evoluează rareori cu forme semnificative de boală. Din datele Academiei Americane de Pediatrie, doar 2% dintre cei infectaţi ajung să aibă nevoie de atenţie spitalicească şi cifrele româneşti nici ele nu sunt foarte departe. Dacă este să comparăm riscul relativ de deces prin maladie COVID la copil, datele din SUA ne spun că, uitându-ne la media ultimelor 9 luni, ianuarie - septembrie 2021, faţă de media ultimelor cinci ani în aceeaşi perioadă, constatăm că decesele prin maladie COVID şi complicaţii ale acesteia la copil reprezintă o cifră de şase ori mai mică decât accidentele de circulaţie sau de aproape patru ori mai mică decât accidentele prin folosirea accidentală a armelor sau de două ori şi un pic faţă de înec. Nu este o catastrofă extraordinar de mare maladia la copil", a explicat medicul, în cadrul unei dezbateri organizate de Salvaţi Copiii România.

Potrivit acestuia, cei mai mulţi pacienţi pediatrici cu forme grave în urma infectării cu noul coronavirus sunt sugari cu comorbidităţi şi adolescenţi.

"Cei mai mulţi din pacienţii de la ATI sunt fie sugari foarte mici, care au nevoie de ventilaţie şi suport vital, fie adolescenţi cu sindrom inflamator multisistemic. La capetele de vârstă ale pediatriei sunt problemele mari. Mortalitatea cea mai mare la sugari mici cu comorbidităţi şi riscul de inflamaţie multisistemică la adolescent", a arătat Mihai Craiu.

"Ne-am aştepta pe cifrele româneşti să avem unu sau două decese şi în România prin sindromul inflamator multisistem", a afirmat medicul.

Managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu", Alexandru Ulici, a informat, la rândul său, că toate paturile ATI sunt ocupate în unitatea medicală pe care o conduce.

"Avem acum 32 de pacienţi, zece în terapie intensivă. Suntem la capacitatea deocamdată maximă. Avem posibilitatea să mai mărim numărul de paturi. (...) În momentul în care mai încercăm să mărim ceva, din cauza circuitelor, practic, desfiinţăm secţii. (...) Este nevoie de resursă umană. Noi la nivelul Spitalului 'Grigore Alexandrescu' am solicitat şi avem o structură nouă pentru COVID care trebuie să fie populată cu medici infecţionişti, anestezişti, infirmieri, asistente. (...) Şi noi ne confruntăm cu situaţii grave la sugari cu COVID care necesită terapie intensivă. (...) Eu cred că o să crească numărul de cazuri la copii. Vor fi din ce în ce mai multe, mai ales că este o vânătoare de vrăjitoare când vorbim despre vaccin", a declarat Ulici.

El a spus că s-au amânat intervenţii în unitatea medicală încă de la începutul pandemiei.

"Amânări avem de când a început pandemia şi lucrăm pe liste de programare şi care uneori pot fi respectate, alteori nu pot fi respectate", a completat medicul.

Potrivit lui Ulici, în România lipsesc trei lucruri în ceea ce priveşte pediatria - coordonarea, cabinetele de consultaţii, dar şi spitalele de bolnavi cronici. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”