Migranţi din Honduras, întâmpinaţi cu gaze lacrimogene în Guatemala

Migranţi din Honduras, întâmpinaţi cu gaze lacrimogene în Guatemala

O parte din migranţii din caravana pornită săptămâna trecută din Honduras şi care speră să ajungă în Statele Unite ale Americii au fost întâmpinaţi cu gaze lacrimogene şi bastoane, duminică, de autorităţile din Guatemala, relatează luni dpa şi AFP.

Televiziunile şi social media au arătat cum circa 6.000 de migranţi ajunşi în oraşul guatemalez Vado Hondo, la circa 50 km de graniţă, încearcă să spargă cordonul forţelor de securitate, care ripostează.

Unsprezece migranţi şi doi millitari au fost răniţi, potrivit agenţiei ONU pentru refugiaţi, UNHCR.

Autoritatea guatemaleză pentru migraţie a informat că peste 1.300 de migranţi au fost trimişi înapoi peste graniţă sau predaţi autorităţilor.

Postul de televiziune mexican TV Azteca a relatat că peste 9.000 de migranţi din Honduras au intrat în Guatemala pe la punctul de frontieră El Florido, începând de vineri seara.

Un responsabil al poliţiei guatemaleze a indicat că s-a decis deschiderea graniţei dată fiind prezenţa în caravană a numeroase familii cu copii.

Pe de altă parte, autorităţile guatemaleze anunţaseră deja că migranţii au obligaţia de a prezenta documente de identitate valabile, precum şi un test PCR negativ pentru noul coronavirus.

Duminică, o purtătoare de cuvânt a Ministerului guatemalez al Sănătăţii a afirmat că 21 de persoane dintr-un grup de migranţi au fost depistate pozitive la noul coronavirus la controalele sanitare şi urmează să fie plasate în carantină în Guatemala, înainte de a fi retrimise în ţară.

Participanţii la caravană încearcă să scape de violenţe şi sărăcie, precum şi de urmările celor două recente uragane devastatoare din Honduras şi intenţionează să ajungă în SUA, potrivit presei.

Şi Mexicul a întărit dispozitivele de supraveghere a graniţei cu Guatemala, în statul Chiapas.

Din octombrie 2018, peste 12 caravane de migranţi au plecat din Honduras, dar au fost oprite de miile de trupe americane mobilizate la frontiera de sud a SUA, cu Mexicul.

Deşi mulţi speră că noul preşedinte al SUA Joe Biden va relaxa politica migratorie, Washingtonul le-a adresat deja un avertisment migranţilor.

"Nu vă pierdeţi timpul şi banii şi nu vă riscaţi securitatea şi sănătatea", a declarat joi Mark A.Morgan, responsabil al Agenţiei SUA pentru vămi şi protecţia graniţelor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri