În luna mai, Zelenski a dezvăluit că omologul său francez Emmanuel Macron „a sugerat aumite lucruri legate de concesii asupra suveranităţii” Ucrainei „pentru a-l ajuta pe Putin să-şi salveze faţa”. Henry A. Kissinger - fost secretar de Stat al SUA şi consilier pentru securitate naţională la Casa Albă - a făcut ecou acelei sugestii. Într-o luare de cuvânt la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveţia, Kissinger le-a transmis liderilor occidentali să nu-l forţeze pe Putin într-o înfrângere jenantă în Ucraina şi le-a dat de înţeles, în schimb, să-l îndemne pe Zelenski să renunţe la teritoru ca mijloc de a pune capăt războiului. Unele ziare din Europa şi Statele Unite au oferit la rândul lor spaţiu pentru strategi autointitulaţi care îi spun lui Zelenski cum să oprească măcelul.

De cealaltă parte, ucrainenii manifestă unele îngrijorări de luat în seamă. Dacă Putin ar reuşi să cucerească întregul Donbas, ar putea să facă o pauză în război şi să încerce să-i determine pe liderii occidentali să pună presiuni asupra lui Zelenski pentru a accepta pierderea teritoriului ocupat ca preţ pentru pace.

În mod ciudat, puţini din această armată de sfătuitori îşi îndreaptă solicitările către Moscova. De ce nimeni nu îi oferă sfaturi lui Putin despre cum să-şi pună capăt invaziei? Celor care pretind că susţin „cazul diplomaţiei”, în presupusă opoziţie cu „cazul războiului”, vă rugăm să explicaţi cum îl veţi convinge sau îl veţi obliga pe Putin să oprească conflictul? Adevărata diplomaţie necesită un tango în doi. Apelurile la pace din partea celor care îi recomandă lui Zelenski să capituleze nu sunt doar respingătoare, ci şi extrem de nerealiste.

Partea respingătoare ar trebui să fie evidentă de la sine. Putin nu a fost provocat să invadeze, iar Rusia nu s-a confruntat cu nicio ameninţare de securitate din partea Ucrainei.

Înainte de a lansa războiul, Putin a recunoscut două teritorii separatiste proruse din estul Ucrainei - autoproclamatele republici populare Doneţk şi Luhansk - ca state independente. Acum intenţionează să le anexeze, împreună cu alte oraşe şi regiuni din sudul Ucrainei care constituie împreună ceea ce Putin numeşte „Novorusia”. A încerca să-l mulţumeşti pe Putin oferindu-i mai mult teritoriu ar însemna o normalizare a anexărilor şi o recompensare a imperialismului.

După cel de-al Doilea Război Mondial, marile puteri au aprobat un set de norme pentru a preveni anexarea şi a opri colonizarea. Timp de câteva decenii după aceea, inclusiv în perioada Războiului Rece, aceste norme au fost clare. A-i oferi lui Putin mai mult pământ ucrainean acum nu doar că ar submina radical suveranitatea Ucrainei, dar ar ameninţa, de asemenea, sistemul internaţional stabilit după cel de-al Doilea Război Mondial.

Dacă Rusiei i s-ar permite să anexeze forţat teritorii ale unui stat vecin, ce ar împiedica alte ţări să facă acelaşi lucru?

Autointitulaţii sfătuitori ai lui Zelenski înţeleg aceste fapte dezagreabile. Ei doar pretind că sunt realişti şi susţin că propunerea lor - pământ pentru pace - este singura modalitate de a pune capăt războiului. Dar ei sunt de fapt nerealişti, dacă nu de-a dreptul naivi, în privinţa lui Putin şi a puterii.

Putin a anexat deja o parte din Ucraina în martie 2014. Cucerirea Peninsulei Crimeea nu l-a săturat. De ce nu s-ar bucura Putin de noi câştiguri în 2022 şi s-ar pregăti de un nou război?

Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt, ci ascultaţi ce a spus Putin însuşi. Putin pretinde că ucrainenii sunt doar ruşi cu un accent specific şi nu au niciun drept să aspire la un stat al lor. Putin a mai promis că va „denazifica” Ucraina, un eufemism bizar conceput pentru a ascunde intenţia răsturnarării de la putere a Zelenski, un preşedinte ales democratic.

Cu doar câteva zile în urmă, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a reafirmat acest obiectiv de război, declarând: „Cu siguranţă vom ajuta poporul ucrainean să scape de regimul care este absolut antipopor şi antiistoric”. Putin a încercat deja să cucerească capitala ţării, Kiev, şi nu a menţionat nici măcar o dată că renunţă la acest obiectiv militar.

Cucerirea Donbasului, sau chiar a „Novorusiei”, ar putea întârzia urmărirea altor obiective militare de către Putin, dar liderul de la Kremlin nu se va opri. Dacă Zelenski i-ar da astăzi lui Putin mai mult teritoriu ucrainean, preşedintele rus ar cere mai mult mâine - mai mult pământ, mai multă influenţă asupra Guvernului ucrainean, cu siguranţă mai mult control asupra Ucrainei.

Mai mult, Putin crede că se află în poziţia câştigătorului. Recurgând la metode barbare de terorizare a civililor, cu obuze de artilerie şi rachete cu rază lungă de acţiune, armata lui Putin înaintează pe câmpul de luptă. Aşadar, de ce ar renunţa acum?

Istoria ne arată că războaiele tind să se încheie în două moduri: fie o parte câştigă, fie se ajunge în impas. Niciuna dintre aceste condiţii nu există deocamdată în Ucraina. Indiferent ce spune sau oferă Zelenski, Putin nu va opri lupta până când armata sa nu va mai putea înainta.

Adevărata parte a păcii nu este formată din cei care îl sfătuiesc pe Zelenski să-i dea lui Putin mai mult pământ. Este formată din cei care împing Occidentul să furnizeze arme mai multe şi mai bune armatei ucrainene şi cât mai repede posibil. Fără un impas pe câmpul de luptă, Putin nu va negocia niciodată. Cu cât armata Ucrainei o va opri mai repede pe cea a Rusiei, cu atât războiul lui Putin se va încheia mai repede.

Sper să mă înşel. Mi-ar plăcea să citesc un plan serios menit să-l convingă pe Putin să pună capăt invaziei. Dar recomandările dinspre Occident care vizează doar să-l preseze pe Zelenski pentru depunerea armelor nu vor funcţiona. Putin, nu Zelenski, este factorul-cheie în încetarea războiului din Ucraina. Dacă planul pentru pace nu include o modalitate de a schimba calculul lui Putin, atunci nu este realist, conchide Michael McFaul.