MFE: Noi categorii de beneficiari din sistemul medical vor primi stimul financiar din bani europeni

MFE: Noi categorii de beneficiari din sistemul medical vor primi stimul financiar din bani europeni

Toate categoriile de personal sanitar, în cazul cărora exista riscul să se infecteze cu COVID-19, inclusiv asistenţii medicali comunitari şi personalul din reţeaua de medicină legală, vor primi stimulentul financiar de 2.500 de lei, conform Ordonanţei aprobate in Guvernul Romaniei, informează Ministerul Fondurilor Europene (MFE) într-un comunicat remis, sâmbătă, AGERPRES.

Potrivit MFE este vorba de: personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare şi personalul paramedical care transportă, evaluează, pune diagnostic şi tratează persoanele bolnave de COVID-19; personalul care oferă servicii de asistenta medicală comunitară, respectiv servicii de îngrijire medicală, activităţi de izolare şi monitorizare a persoanelor aflate in carantină; personalul din reţeaua de medicina legală implicat în manipularea şi efectuarea necropsiilor persoanelor decedate care au fost diagnosticate cu COVID-19.

Plata stimulentului de risc de 2.500 lei brut/lună va fi finanţată din Programul Operaţional Capital Uman.

De asemenea, în aceeaşi şedinţă de Guvern, Ministerul Fondurilor Europene a obţinut susţinerea finalizării a nouă proiecte de apă şi apă uzată, canalizare şi deşeuri prin alocarea de sume suplimentare de la bugetul de stat, in valoare de 354,8 milioane de lei. Sunt proiecte fazate a căror implementare început cu fonduri alocate în perioada de programare 2007-2013, a continuat din fondurile europene alocate în actuala perioadă de programare şi a căror finalizare riscă să fie pusă sub semnul întrebării.

Este vorba despre: reabilitarea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare din judeţul Mehedinţi: 28,36 milioane lei; sistemul integrat de management al deşeurilor din judeţul Caraş-Severin: 839.000 lei; reabilitarea sitului istoric poluat Iaz Batal din Târgu Mureş: 2 milioane lei; reabilitarea sistemului de alimentare cu apă a sistemului de canalizare şi a staţiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huşi şi Negreşti din judeţul Vaslui: 63,04 milioane lei; sistemul de management integrat al deşeurilor din judeţul Maramureş: 136,31 milioane lei; modernizarea infrastructurii de apă şi apa uzată din judeţul Caraş-Severin: 49,88 milioane lei; reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi apă uzată din judeţul Tulcea: 45,71 milioane lei; reabilitarea şi extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare din judeţul Teleorman: 19,4 milioane lei; sistemul de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Vâlcea: 9,15 milioane lei.

Totodată, la iniţiativa Ministerului Fondurilor Europene, a fost mandatat "Comitetul de investiţii" pentru a coordona activitatea Fondului de Participare JEREMIE in negocierea unui nou Acord de finanţare. Iniţiativa JEREMIE ("Resurse europene comune pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii") oferă Statelor Membre posibilitatea de a aloca fonduri europene pentru dezvoltarea de instrumente financiare pentru sprijinirea IMM-urilor. AGERPRES / (AS-editor: Constantin Balaban, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…