MFE: Contracte de peste 587 de milioane de lei vor fi semnate cu beneficiari publici și privați, în luna aprilie

MFE: Contracte de peste 587 de milioane de lei vor fi semnate cu beneficiari publici și privați, în luna aprilie

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) va semna, în luna aprilie, cu beneficiari publici și privați mai multe contracte finanțate prin Programul Operațional Creșterea Competitivității Economice (POSCCE), totalul acestor contracte fiind de aproximativ 587 de milioane lei, finanțare nerambursabilă, informează un comunicat al MFE transmis, duminică, AGERPRES. "MFE depune eforturi susținute în vederea asigurării unei absorbții totale a fondurilor europene, iar acest an este unul extrem de important, deoarece este ultimul în care mai putem cheltui fondurile alocate de Uniunea Europeană pentru perioada de programare 2007 — 2013', a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Potrivit datelor MFE, contractul "Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile' din cadrul Axei Prioritară 1 — Operațiunea 1.1.1 face parte din Apelul 2014 prin care s-a finalizat semnarea contractelor de finanțare pentru proiectele care au obținut peste 80 de puncte în urma procesului de evaluare și selecție. Valoarea acestor contracte este de aproximativ 578 milioane lei, bugetul apelului stabilit inițial la 267 milioane lei fiind suplimentat cu 311 milioane lei.

Celelalte contracte sunt: pe Axa Prioritară 2 — Operațiunea 2.2.1- 'Dezvoltarea infrastructurii CD existente și crearea de noi infrastructuri (laboratoare, centre de cercetare)', Apel 2013-1 — finanțarea unor proiecte din lista de rezervă (beneficiari instituții publice), pentru care s-a suplimentat bugetul apelului cu suma de 132 milioane de lei; Axa Prioritară 3— Operațiunea 3.2.4— 'Susținerea implementării de soluții de e-sănătate și asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar', Apel 3 lansat în 2013 — finanțarea unor proiecte aflate în lista de rezervă (beneficiari instituții publice), pentru care bugetul apelului s-a suplimentat cu suma de 78 milioane lei; Axa Prioritară 3— Operațiunea 3.2.4— 'Susținerea implementării de soluții de e-sănătate și asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar', Apel 4, pentru care s-a alocat un buget de 10 milioane lei; Axa Prioritară 3— Operațiunea 3.2.2— 'Implementarea de sisteme TIC în scopul creșterii interoperabilității sistemelor informatice', Apel 7, pentru care s-a alocat un buget de 56 milioane lei. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...