Oamenii, descendenți ai acelor hominizi care supraviețuiau adversităților și foametei și reușeau să procreeze, au puține mecanisme biologice pentru a cheltui excesul de calorii, dar au multe pentru a se adapta alimentației hipocalorice și a înmagazina grăsimi. "De aceea este atât de greu să piardă în greutate și, mai ales, să mențină această pierdere", semnalează Clotilde Vázquez Martínez, specialist în Endocrinologie și Nutriție și director al programului Master în domeniul Obezității la Universidad Rey Juan Carlos din Madrid, relatează cotidianul spaniol El Pais.

Foto: (c) www.vintag.es

Până la descoperirea penicilinei și antibioticelor, grăsimile erau cele care țineau omul în viață în timp ce corpul se lupta cu boala și, de aceea, gustul și estetica înclinau către anatomii robuste și mai pline. Din momentul în care a intervenit ajutorul acestor medicamente, înfățișarea de om gras a început să se asocieze cu clasele populare, iar talia subțire, cu eleganța și bunul gust.

A reduce din greutate este ceva mai complicat decât a reduce caloriile și a face exerciții fizice. Nu trebuie să se iasă niciodată din sfera medicală, pentru că "faptul de a banaliza și de a pune diete fără fundament înseamnă a înrăutăți situația". În ultima vreme a început să se studieze rolul hormonilor, al florei intestinale, al contaminării și substanțelor chimice în conturarea unei tendinței mai mari sau mai mici de a acumula greutate. În același timp se observă așa-numitul paradox al obezității, potrivit căruia persoanele cu vârste peste 70 de ani, cu unele kilograme în plus, au șanse mai mari de a supraviețui problemelor cardiovasculare sau anumitor infecții decât persoanele mai slabe, spune Clotilde Vázquez.

Prevalența esteticii asupra sănătății, mai ales la femei, este o constantă în istorie și a condus la inițiative aberante, care puneau viața în pericol doar pentru a se obține silueta dorită.

* CIUDATELE METODE ALE ÎMPĂRĂTESEI SISI PENTRU MENȚINEREA SILUETEI

Foto: (c) www.vintag.es

Imaginea dulce și veselă pe care filmul i-a creat-o împărătesei Elisabeta a Austriei, "Sisi", în interpretarea lui Romy Schneider, avea puține în comun cu împărăteasa care suferea de bulimie și anorexie și care nu ezita să recurgă la felurite metode pentru a-și menține greutatea de 50 de kilograme (la o înălțime de 1,72 m) și talia de numai 47 de centimetri.

Căsătorită de la vârsta de 16 ani cu împăratul Franz Joseph al Austriei, obsesia ei pentru greutate a început la vârsta de 25 de ani și s-a accentuat cu cele patru sarcini, după cum semnalează o carte pe care Gabriele Praschi-Bichler i-a dedicat-o. Împărăteasa lupta pe două fronturi împotriva cântarului: alimentația și activitatea frenetică. Avea o listă de alimente foarte redusă și, de câte ori era posibil, evita să mănânce în public. Mânca mai ales fileuri crude, consommé de vită, pui, căprioară și potârniche. Mare iubitoare de lapte, în călătoriile sale obișnuia să transporte vaci, capre, pentru a-l avea mereu la dispoziție. Această dietă strictă alterna cu perioade în care se îndopa cu dulciuri și prăjituri.

Împărăteasa încerca să se mențină activă cât mai mult timp posibil. Făcea gimnastică și în toate palatele a pus să se instaleze spaliere și inele. Călărea timp de mai multe ore și a practicat scrima, înotul, drumețiile și ciclismul. Plimbările sale pe câmp durau câte șase ore, spre nemulțumirea doamnelor de companie. În sălile sale de audiență nu erau scaune iar ea se plimba în timp ce îi asculta pe vorbitori.

Acest sistem de viață și-a pus repede amprenta asupra stării de sănătate. De la vârsta de 44 de ani suferea de sciatică, reumatism, nevrită și edeme cauzate de subnutriție și a devenit irascibilă. La vârsta de 50 de ani, tenul era foarte deteriorat, ca și dantura, și a început să poarte văl și să refuze portretele. Ultimele i-au fost făcute la vârsta de 30 de ani. Lua cu ea în călătorii o cutie din care nu lipseau morfina și cocaina.

* LOOKUL "TUBERCULOS"

La începutul secolului al XIX-lea, idealul de frumusețe nu era reprezentat de femeile pline de vigoare și sănătoase, ci de un look mai gotic, pe care l-a încarnat perfect muza din era victoriană Elizabeth Siddal (1829-1862). Acest model londonez a pozat pentru mulți dintre pictorii prerafaeliți iar corpul său subțire, pielea foarte albă și părul roșcat au devenit foarte cunoscute. Deși se credea că Siddal avea tuberculoză, astăzi se consideră mai degrabă că suferea de anorexie și că era dependentă de opiacee.

Aspectul "tuberculos" — persoană extrem de slabă, pielea albă și cearcăne — era idealul multor femei. După cum semnalează cartea "Fasting girls: the history of anorexia nerviosa", de Joan Jacobs Brumberg, în epoca victoriană mamele și fiicele aveau mare grijă ca apetitul lor pentru mâncare să nu lase proasta impresie a aceleiași dorințe de sex. Se credea că mâncărurile condimentate cu mirodenii și carnea stimulau libidoul. Era o epocă în care cazurile de anorexie au început să se înmulțească și în care se ajuna pentru a se ajunge la greutatea dorită. Tendința era să se evite razele soarelui și să se renunțe la vitamina D; să se doneze sânge, chiar mai mult decât era recomandabil; să se bea oțet pentru a se menține aspectul palid al pielii.

* DIETA CU TENIE

Una dintre metodele extreme de a pierde din greutate, dieta cu tenie, constă în ingerarea ouălor acestui parazit intestinal pentru ca, după ce crește, acesta să absoarbă ceea ce mănâncă "gazda" sa. Această metodă duce însă la subnutriție și poate provoca numeroase boli, precum meningita, epilepsia, probleme de vedere, iar dacă tenia se extinde la pancreas, poate provoca decesul.

Soluția pentru a scăpa de tenie nu este mai puțin terifiantă. Pentru început, "gazda" trebuia să nu mai alimenteze acest monstru intern. Apoi, să stea aplecată, cu gura deschisă, în fața unei farfurii cu mâncare, pentru ca tenia, atrasă de miros, să iasă în căutarea hranei. Legenda spune că Maria Callas, complexată de faptul că era supraponderală, a recurs la această drastică metodă pentru a-și reface silueta, dar acest lucru nu s-a putut confirma niciodată. Deși ar părea ceva de domeniul trecutului, ouăle de tenia, oficial interzise, se vând pe Internet. În 2013 a apărut în presă cazul unei femei din Iowa, SUA, care a ingerat una pentru a slăbi, dar a trebuit să meargă la medic și să spună toată povestea când a început să se simtă rău. În prezent există antibiotice pentru a scăpa de acest parazit, care poate fi ingerat în mod involuntar cu hrana.

* UȘOARE CA FULGUL

Una dintre numeroasele strategii utilizate de industria tutunului pentru a atrage sectorul feminin a fost aceea de a identifica fumatul cu acțiunea de a pierde în greutate. În anii '20 ai secolului trecut, lookul triumfător era cel al tinerelor "flappers", femei cu părul tuns scurt, emancipate. Fumatul accentua latura masculină. Starurile de la Hollywood, dacă erau seducătoare, independente, atrăgătoare și misterioase aveau totdeauna o țigară. În plus, actul de a fuma îl înlocuia pe acela de a mânca, de a lua o gustare sau de a consuma dulciuri, ceea ce influența cântarul. Lucru pe care multe mărci de tutun s-au grăbit să-l sublinieze. O reclamă a mărcii Lucky Strike îndemna fără ocolișuri la "o țigară Lucky, în loc de un dulce", pentru menținerea siluetei.

Această tendință publicitară s-a menținut până în anii '70, când țigările lungi și mai fine decât cele obișnuite se asociau cu femeile slabe, elegante și în pas cu moda.

AGERPRES