Otrăvirea era o practică obișnuită de a scăpa de rivalii politici sau de persoanele incomode. Un rege legendar obsedat de teama de a nu fi otrăvit a reușit să găsească un remediu complet natural pentru combaterea otrăvurilor. Specialiștii spun că avea un anumit grad de eficiență.

Otrăvurile erau folosite pentru îndepărtarea rivalilor FOTO Adevărul

Asasinatul prin otrăvire era o practică obișnuită în trecut, iar în unele societăți se practică și astăzi. Mai ales în Antichitate, otrava era o armă la îndemână pentru îndepărtarea unui rival politic, îndeosebi a unui rege în funcție. De cele mai multe ori erau folosite otrăvuri extrase din plante, precum mătrăguna sau măselarița, din veninul șerpilor, precum cel de cobră, viperă sau mamba sau din secrețiile anumitor scoici. Aproape invariabil otrăvirea era comandată de o rudă a suveranului sau de un rival ascuns. Unul dintre cei mai faimoși regi antici a fost de-a dreptul terifiat de otrăvire.

Este vorba despre Mithridates al VI-lea, regele Pontului, o zonă care cuprindea nordul Anatoliei, adică parte din Turcia de astăzi. Mithridates a domnit între 120 și 63 îHr și era obsedat de otrăvire. Se temea ca unul dintre rivalii săi sau, mai rău, asasinii trimiși de dușmanii săi de moarte, romanii, să nu-i strecoare otravă în băutură sau în mâncare. Mithridates nu mai avea încredere nici măcar în familie sau în cei mai apropiați, inclusiv servitori, fiind dominat de paranoia.

Parțial, teama sa era îndreptățită, existând bănuiala că propria mamă îi administra treptat otravă în mâncare. În plus, tatăl său, Mithridates al V-lea a murit otrăvit, motiv pentru care a început să experimenteze singur metode pentru a supraviețui otrăvirii.

Otravă pic cu pic, în căutarea imunității

Mithridates a ales cea mai simplă metodă, și anume aceea de a-și obișnui organismul cu otrava. De la medicii asiatici și greci învățase că organismul uman se poate adapta diverselor condiții, iar în caz de îmbolnăvire dezvoltă imunitate la anumite probleme de sănătate. Așa că Mithridates, în secret, a început să se otrăvească singur, desigur, în cantități foarte mici. Nota fiecare efect în parte și ,din când în când, mărea doza.

Se spune că a încercat toate otrăvurile cunoscute de cei din Pontus și că a dobândit o rezistență incredibilă la otrăvire. Organismul său ar fi putut recunoaște otrava încă de la atingerea papilelor gustative și ar fi început neutralizarea ei. Pentru mulți întreaga poveste este doar o legendă, însă există și specialiști care consideră că acest lucru este posibil.

Evident, nu-l făcea imun la cantități mari de otravă, dar l-ar fi ajutat să supraviețuiască în caz de otrăvire sau, mai exact, ar fi avut șanse mai mari de supraviețuire decât un om obișnuit. Practica otrăvirii treptate pentru dobândirea rezistenței la otravă a fost numită mithridatism. Se spune că Mithridates avea și un secret magic. Mai precis, atunci când mărea cantitatea de otravă, era mereu însoțit de un grup de șamani sciți, numiți agari.

O practică rafinată de-a lungul timpului

După ce Mithridates a murit, secretul rezistenței sale la otravă a fost dezvăluit chiar rivalilor romani. Medicii romani au încercat să îmbunătățească sistemul de imunizare al lui Mithridates și să testeze și alte otrăvuri necunoscute în Pont. Aceștia au observat însă că anumite toxine riscă să rămână în organism și să aducă în timp moartea.

Mithridatismul a fost practicat și în India de către liderii indieni cu mai bine de un secol înainte de nașterea lui Mithridates. Unii spun că Mithridates ar fi învățat această metodă de la șamani sciți, care la rândul lor au văzut-o la indieni. Astfel, în poemele epice indiene se vorbește despre rezistența la otravă a regilor Chandragupta Maurya în jurul secolului III îHr, însă regii indienii nu încercau personal otrava, ci administrau cantități mici unor tinere și apoi erau notate efectele.

Aceste tinere de sacrificiu erau numite „fecioarele otrăvii” și se spune că nici măcar veninul de cobră nu-și mai făcea efectul în cazul lor. În schimb, se presupune că acumulau cantități mari de toxine. Tocmai de aceea, poveștile indiene spun că puteau să-și ucidă partenerii de sex prin otrava din corp. Se bănuiește că însuși celebrul Rasputin ar fi practicat aceeași metodă datorită căreia s-a dovedit atât de rezistent la otrăvire.